Zeci de percheziții au loc în București și în județele Ilfov și Prahova

Zeci de percheziții au loc în București și în județele Ilfov și Prahova, într-un dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului Militar, la persoane acuzate că au furat produse de lux, cosmetice și băuturi din containerele încărcate la bordul avioanelor de pe Aeroportul Otopeni.

Poliția Capitalei anunță, joi dimineața, că aproximativ 200 de polițiști pun în aplicare 28 de mandate de percheziție, în București și județele Ilfov și Prahova, într-un dosar instrumentat de Serviciul de Poliție Transporturi Aeriene Henri Coandă din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi București, în coordonarea Parchetului Militar București.

„Din probatoriul administrat în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că de la finele anului 2019 și până în prezent, mai multe persoane ar fi sustras produse de lux – ceasuri, bijuterii, produse de marochinărie, produse cosmetice și băuturi din containerele ce se încărcau la bordul avioanelor, cu produse destinate comercializării strict în acest spațiu”, potrivit Poliției Capitalei.

Prejudiciul este estimat la aproximativ 800.000 euro. Acțiunea are loc cu sprijinul Direcției Poliției Transporturi, Direcției Operațiuni Speciale și Serviciului Intervenții și Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, precum și al Serviciilor Acțiuni Speciale și Serviciilor Criminalistice din București și județele limitrofe.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *