Victor Ponta: Suntem un partid nou, mic, de centru-stânga, care însă avem un obiectiv mare

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat joi că susţine organizarea de alegeri parlamentare anticipate odată cu cele locale sau la o săptămână după acestea, scrie Agerpres.

„Noi suntem un partid nou, mic, de centru-stânga, care însă avem un obiectiv mare – vrem să reprezentăm noi şi să apărăm interesele electoratului de stânga, care, din păcate, a fost trădat de conducerea PSD. Discuţiile cu cei de la PNL nu puteau să avanseze să spunem că votăm Guvernul, nici vorbă de aşa ceva, suntem 35 de parlamentari la Pro România, destul de uniţi. (…) Ca şi subiecte mai concrete pe care am apucat să le discutăm, era prezent şi domnul Cîţu, şi am spus că ne aşteptăm ca viitorul Guvern să ne spună, în primul rând, cum arată bugetul pe 2020. Al doilea lucru, politic de data asta, am spus că susţinem şi vrem şi că e un lucru bun să avem alegeri parlamentare anticipate odată cu cele locale sau, mă rog, la o săptămână diferenţă, pentru că în felul ăsta se pot face şi procedurile parlamentare„, a spus Ponta, la Palatul Parlamentului, după întâlnirea pe care a avut-o cu premierul desemnat, Ludovic Orban.

El a adăugat că reprezentanţii USR „ori nu ştiu despre ce vorbesc, ori vă păcălesc” atunci când spun că pot fi organizate alegeri anticipate în ianuarie sau în februarie, scrie sursa precizată.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *