Un pacient a bătut o infirmieră, medicul de gardă și un paznic

Cadrele medicale de la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Satu Mare au avut nevoie de ajutorul poliţiştilor după ce un pacient care mirosea a alcool a lovit o infirmieră și un paznic, iar după medicul de gardă a aruncat cu un flacon. Bărbatul, cetățean german, cerea perfuzii, scrie Mediafax.

Citește și: Peste 80 de persoane audiate de DIICOT

„În noaptea de miercuri spre joi polițiștii sătmăreni au fost sesizați prin apelul de urgență 112 cu privire la faptul că la Secția UPU Satu Mare se află o persoană recalcitrantă. Polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 43 de ani, din Ploiești, a agresat fizic două femei de 48 și 53 de ani și un bărbat de 44 de ani, care își desfășoară activitatea la Spital Județean Satu Mare, fiind angajați ale instituției. În cauză s-au întocmit 3 dosare penale sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe. Agresorul emana halenă alcoolică”, au spus sursele citate.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Satu Mare, Constantin Demian, a declarat că persoanele agresate sunt o infirmieră, medicul de gardă și un agent de pază.

„S-a prezentat la UPU un cetățean român stabilit în Germania în stare avansată de ebrietate că vrea să i se pună perfuzii, că dacă nu i se pun aruncă pe jos. În fața registraturii s-a aruncat pe jos, a lovit o infirmieră și pe agentul de pază și a aruncat cu un flacon din plastic în medicul de gardă. S-a reușit imobilizarea sa și s-a sunat la 112”, a spus acesta.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *