Tudorel Toader, crede că a fost un fals, un uz de fals

Ministrul Justiției, a demarat o anchetă la notarul Popa Cornelia, cea care nu a înscris casa lui Klaus Iohannis în Cartea Funciară. Luni seara, Toader a acuzat că primul notar, cel care în 1999 a întocmit actele prin care Klaus Iohannis devenea proprietar pe casa pierdută, acum, în instanță, a comis lucruri ilegale.

Totuși, ministrul spune că președintele trebuie să plătească ceea ce cere Ministerul de Finanțe. Demersul lui Tudorel Toader vine după ce Eugen Teodorovici a făcut o revenire către Ministerul Justiției pentru a afla temeiul legal prin care statul a fost scos din cartea funciară a imobilului din Sibiu pe care Klaus Iohannis l-a pierdut în instanță.

”Am solicitat Uniunii Notarilor să facă verificări în activitatea notarială de la Sibiu. Practic, e vorba despre două cabinete notariale: cel care a făcut actul în 1999, care l-a făcut proprietar pe preşedinte, act care a fost ulterior invalidat de către instanţa de judecată, care a fost declarat nul. Ce se întâmplă în spatele acestei neregularităţi, o fi fost un fals, o fi fost un uz de fals, o fi fost un abuz, eu cred că da. Numai că între timp au trecut 20 de ani şi faptele notarului acela, dacă au avut caracter penal, sigur s-au prescris.

M-am interesat şi am înţeles că notarul care avea procedura succesorală urma să dispună către cadastru radierea fostei intabulări pe numele preşedintelui şi casa ar fi revenit statului. Aceasta e regula generală: dacă un bun nu are proprietar, dar are o anumită valoare economică, el revine statului prin Ministerul de Finanţe. În această procedură notarială au apărut două persoane fizice, doi intervenienţi spunând ”suspendaţi procedura pentru că noi revendicăm proprietatea respectivului imobil”. Notarul nu are ce face, el rezolvă numai procedura necontencioasă, unde nu sunt litigii. Apărând aceşti doi pretinşi proprietari, notarul a suspendat procedura notarială şi au mers la instanţa de judecată, ca judecătorul să vadă cine e proprietarul imobilului

El a suspendat dezbaterea, procedura, și a mers la instanța de judecată, care pe baza probelor, trebuie să vadă cine e proprietarul imobilului. Cei care îl revendică sau revine statului?

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *