Tricolorii ratează calificarea la EURO 2020 din preliminarii

Echipa națională de fotbal a României a fost învinsă de Suedia, scor 0-2, vineri seara, pe Arena Națională, în penultima rundă din grupa F de calificare la EURO 2020. Tricolorii au ratat șansa de a se califica la turneul final din actualele preliminarii, însă mențin speranțe la baraj.

Citește și:

Suedezii au deschis scorul în minutul 18. Decarul Emil Forsberg i-a depăşit în viteză pe Ciprian Deac şi Vasile Mogoş, în bandă, şi i-a centrat lui Marcus Berg, în careu, care a reluat în plasă, fiind nemarcat.
În minutul 34 al partidei de pe Arena Naţională, atacantul Robin Quaison a punctat pentru 2-0. Acesta a primit de la Berg, autorul primului gol, şi l-a învins pe Tătăruşanu din interiorul careului.

În partea secundă, Cosmin Contra i-a introdus în teren pe Ianis Hagi, Florinel Coman și Denis Alibec, însă România nu a reușit să marcheze nici măcar o dată, iar Suedia s-a impus, scor 2-0, calificându-se la EURO 2020, de pe locul secund.
Astfel, România a ratat calificarea la Campionatul European din 2020, după ce a acumulat 14 puncte în primele nouă runde.

Ultimul meci, fără miză reală, va avea loc luni, la Madrid, contra Spaniei.
Clasamentul grupei F de calificare la EURO 2020:
1. Spania – 23 de puncte, 9 meciuri
2. Suedia – 18 puncte, 9 meciuri
3. România – 14 puncte, 9 meciuri
4. Norvegia – 14 puncte, 9 meciuri
5. Insulele Feroe – 3 puncte, 9 meciuri
6. Malta – 3 puncte, 9 meciuri
Deși nu mai poate obține calificarea la EURO 2020 din preliminarii, tricolorii vor mai avea o şansă la barajul din Liga Naţiunilor, care presupune disputarea a două runde (semifinală şi finală) împotriva unei adversare care urmează să fie desemnată. Tragerea la sorţi pentru acest baraj va avea loc vineri, 22 noiembrie.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *