Trădarea de la Cluj

Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a declarat că decizia deputatului PSD de Cluj Cristina Burciu de a vota pentru învestirea Guvernului Orban este „în primul rând emoțională”. Ciolacu afirmă că din discuțiile pe care le-a avut cu 50 de deputați PSD nu mai există astfel de intenții.

Citește și: Și bărbații plâng câteodată. Rareș Bogdan a plâns după Realitatea

„Îi urez succes. Știți foarte bine că la Cluj au existat niște probleme în cadrul organizației. Au mai fost doi parlamentari care au mai plecat, au venit. Presupun că este o decizie în primul rând emoțională a doamnei deputat. (…) Din discuțiile avute astăzi cu liderul de grup, dommul Simonis, în jur de 50 de parlamentari am stat de vorbă azi în biroul meu. Din semnalele care sunt, nu există astfel de intenții”, a declarat, miercuri, în Parlament, Marcel Ciolacu, întrebat despre cum vede anunțul Cristinei Burciu de a vota Guvernul Orban și dacă mai sunt astfel de intenții în PSD.

Deputatul PSD de Cluj Cristina Burciu anunță că va vota pentru învestirea Guvernului Orban, pe motiv că România nu își poate permite să intre într-o criză guvernamentală.

Cristina Burciu a fost aleasă în 2016 deputat de Cluj pe listele PSD, alături de deputații Horia Nasra și Cornel Itu și senatorul Vasile Ilea.

Ilea a demisionat din PSD și s-a înscris în Pro România. Ceilalți doi deputați, Nasra și Itu, au plecat și ei la Pro România, dar s-au reîntors în PSD înaintea moțiunii de cenzură care a dus la căderea Guvernului Dăncilă.
Președintele PSD Viorica Dăncilă spunea marți că nu crede că vor fi parlamentari PSD care vor vota Guvernul Orban. Dacă vor exista, să își asume public gestul și apoi să îl explice comunităților din care provin, afirma Dăncilă.

Luni, Viorica Dăncilă spunea că toți parlamentarii din PSD care vor vota Guvernul Orban vor trăda PSD și vor trebui să plece din partid.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *