Țara noastră are un mare ghinion, deoarece este condusă de un preşedinte care face declaraţii iresponsabile

Preşedintelui României, Klaus Iohannis, după protestul din 10 august, ne arată încă o dată că ţara noastră are un mare ghinion, deoarece este condusă de un preşedinte care face declaraţii iresponsabile şi care pune în pericol credibilitatea României pe plan internaţional.

„Preşedintele Klaus Iohannis atacă într-un mod incalificabil Guvernul României şi nu face decât să ne confirme cât de mult are România de suferit pentru că are un astfel de şef al statului, care pur şi simplu nu se mai poate controla, afectând credibilitatea ţării  pe plan extern”, a declarat europarlamentarul social-democrat, Claudia Ţapardel.

Să spui despre „Guvern că poate face orice rectificare bugetară în afara celei care priveşte bugetele serviciilor din zona de securitate naţională” este o mare minciună, chiar o dezinformare din partea preşedintelui Klaus Iohannis.

„Legea prin care se pune în aplicare rectificarea bugetară prevede modificarea bugetelor serviciilor secrete şi, în consecinţă, are nevoie de avizul consultativ al CSAT. Preşedintele ar vrea ca rectificarea să se facă fără ca bugetul Administraţiei Prezidenţiale şi bugetele serviciilor să fie afectate. Doar în acest caz s-ar putea face rectificarea fără avizul CSAT. În acest moment nu este cazul, iar proiectul de lege are nevoie de acest aviz consultativ, dar obligatoriu. Spre exemplu, Guvernul nu poate lua bani de la servicii pentru a-i pune la spitale fără ca bugetul serviciilor să sufere modificări. De asemenea, Guvernul nu poate lua bani de la servicii pentru a finanţa tratamentele medicale fără a modifica bugetele serviciilor. Este greu de crezut că şeful statului nu cunoaşte toate aceste lucruri din punct de vedere legal, ci mai degrabă preferă să facă declaraţii care deformează realitatea”, a precizat europarlamentarul Claudia Ţapardel.

Declaraţiile preşedintelui României, potrivit cărora „Guvernul PSD ar construi un buget iresponsabil şi că probabil nu mai sunt bani pentru salarii şi pensii”, sunt iresponsabile şi lipsite de adevăr. „Este un act de trădare să susţii în mod repetat că nu mai sunt bani la buget pentru pensii şi salarii, panicând în aceste fel populaţia, deşi ştii foarte bine că minţi. În plus, şeful statului are acces la toate informaţiile oficiale care demonstrează contrariul. Este inadmisibil să iei decizii doar în funcţie de toanele de moment, de starea de spirit în care te afli sau în funcţie de interesele electorale personale. La fel de inadmisibil este să faci astfel de declaraţii care afectează interesele şi economia României”, a susţinut Claudia Ţapardel.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *