Tânără de 26 ani, răpită din Corabia și dusă la Caracal

Un nou caz de răpire a avut loc în Corabia, unde o tânără în vârstă de 26 de ani a fost luată de pe o stradă cu forţa, urcată într-o maşină şi dusă în Caracal. Doi bărbaţi au fost reţinuţi în acest caz şi vor fi prezentaţi, marţi, Parchetului cu propunere de arestare preventivă, scrie Mediafax.ro

Potrivit unui comunicat al IPJ Olt, un bărbat din Corabia a sunat luni la 112 şi a anunţat că sora lui, de 26 de ani, a fost luată cu forţa de pe strada C.A. Rosetti şi urcată într-o maşină argintie, care a plecat într-o direcţie necunoscută.

În urma operațiunilor de căutare a tinerei, au fost alertate secțiile de poliție din județele învecinate, iar oamenii legii au depistat un bărbat care conducea în Caracal maşina cu care femeia a fost răpită. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au identificat-o pe tânără şi pe cel de-al doilea bărbat.

Cei trei au fost audiați, de unde a reieșit faptul că bărbații, în vârstă de 25, respectiv 49 ani, ar fi constrâns-o pe femeie să urce în mașină, apoi au transportat-o la Caracal, conform comunicatului de presă al IPJ Olt, scrie Mediafax.

Bărbații au fost reținuți pentru 24 ore, urmând ca marți să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, cu propunere de arestare preventivă pentru lipsire de libertate, lovire și alte violențe, conform aceleași surse.

 

 

 

sursa foto: digi24.ro

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *