SUA amenință Rusia, suntem pregătiți să aplicăm măsurile necesare

Administraţia Donald Trump a transmis Rusiei că nu va tolera noi ingerinţe electorale, afirmă John Bolton, consilierul prezidenţial american pentru Siguranţă Naţională, citat de site-ul agenţiei Reuters.

John Bolton a făcut această declaraţie după întrevederea pe care a avut-o joi cu Nikolai Patruşev, secretarul Consiliului rus pentru Securitate.

„I-am transmis foarte clar că nu vom tolera ingerinţe în scrutinul parlamentar parţial din 2018 şi că suntem pregătiţi să aplicăm măsurile necesare pentru a bloca astfel de acţiuni”, a afirmat John Bolton după întâlnirea pe care a avut-o cu Nikolai Patruşev în oraşul elveţian Geneva.

Statele Unite au impus sancţiuni economice Rusiei pentru presupusele ingerinţe în scrutinul prezidenţial desfăşurat în 2016. Moscova a respins acuzaţiile privind interferenţele electorale.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a ordonat campania de influenţare a rezultatului scrutinului prezidenţial din SUA în scopul facilitării victoriei lui Donald Trump şi în ambiţia de a submina sistemul liberal-democratic occidental, au concluzionat serviciile secrete americane.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *