Strigătul de ajutor al unei femei de 31 de ani din județul Prahova a degenerat într-o bătaie generală

Polițiștii din Prahova au fost sesizați, marți seară, că în localitatea Românești are loc un conflict între mai multe persoane.

Echipajele au aplanat conflictul și au stabilit că o femeie de 31 de ani ar fi chemat rudele pentru a o lua de la locuința iubitului ei, în vârstă de 39 de ani, din Bărcănești, care ar fi lovit-o, relatează Mediafax. Două persoane înjunghiate au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Ploiești, relatează ObservatorulPh.ro.

Odată ajunși la fața locului, fratele iubitului, în vârstă de 31 de ani, ar fi amenințat cu un levier persoanele prezente, iar situația a degenerat. În urma altercației, fratele iubitului l-ar fi lovit pe tatăl femeii de 31 de ani, ulterior și pe aceasta.

„Persoanele implicate nu au dorit să formuleze plângere penală pentru infracțiunea de lovire. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovirea sau alte violențe. De asemenea, pentru evitarea unui nou scandal în zonă s-au luat masuri de asigurare a ordinii publice în localitate”, precizează Poliția Prahova.

Surse medicale au precizat că două persoane, respectiv femeia în vârstă de 31 de ani și bărbatul în vârstă de 39 de ani, au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean Ploiești. Bărbatul prezenta o plagă înjunghiată în regiunea abdominală, iar femeia o plagă înjunghiată în fesă, arată ObservatorulPH.ro.

Alte două persoane, un bărbat în vârstă de 57 de ani, care prezenta un traumatism cranio-facial și o plagă frontală, precum și o femeie în vârstă de 53 de ani, care avea un traumatism la mână, au refuzat transportul la spital.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *