Start Up Plus a avut o alocare de 105 milioane de euro și solicitări de un miliard

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş a declarat luni, că programul dedicat afacerilor Start Up Plus a beneficiat 105 milioane de euro alocate, iar proiectele depuse de antreprenori s-au ridicat la o valoare totală de peste un miliard de euro, „960% din alocare”, a explicat acesta, conform Mediafax.

„A avut o alocare de 105 milioane euro. Interesul pentru acest apel de proiecte a fost uriaș, ceea ce arată determinarea și dorința românilor de a se îndrepta către zona de antreprenoriat. Beneficiarii noștri au depus 347 proiecte, cu o valoare de peste 1 miliard euro, ceea ce a reprezentat 960% din alocare”, a declarat ministrul. Valoarea exactă este 1.008.034.983 euro.

„Din proiectele depuse, 195 au fost aprobate pentru finanțare, valoarea acestora depășind o jumătate de miliard de euro. Din totalul proiectelor aprobate, pentru 173 s-au încheiat contracte de finanțare, cu o valoare de 482.142.600 euro. Această cifră reprezintă un procent de contractare de 459%, adică a existat o supracontractare, cum spunem în termeni specifici, de 359% din alocarea apelului”, a mai spus ministrul.

Afacerile iniţiate create au ajuns la un număr de 8.700 în domenii precum industria alimentară sau cea de prestări servicii.

„Prin România Start-Up Plus au fost create 7.656 IMM-uri și au fost înființate 8.700 locuri de muncă. În cadrul apelului România Start Up Plus, beneficiarii de granturi au investit banii europeni în activități recreative și distractive, activități fotografice, întreținerea si repararea autovehiculelor, fabricarea pâinii, prăjiturilor și a produselor de patiserie”, a mai declarat Marcel Boloş.

Ministerul Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman, a organizat luni, evenimentul Start-up Next, dedicat beneficiarilor proiectelor POCU Start-Up Plus și Start-Up Diaspora, cu participarea ministrului Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloș.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *