Specialilștii de la IML la Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca din Buzău, după oribilele crime

Medicina Legală a sosit, duminică, la Spitalul de Neuropsihiatrie şi Măsuri pentru Siguranţă Săpoca, judeţul Buzău, pentru a prelua cele trei cadavre ale victimelor care au murit pe loc în urma atacului. Legiştii vor face necropsia pentru a stabili cauzele deceselor.

Între timp, IPJ Buzău a anunţat că incidentul a avut loc în jurul orei 3, agresorul fiind imobilizat de un echipaj aflat întâmplător în zonă. Bărbatul a fost prins când încerca să fugă din spital.

Citește și: Trei dintre victimele atacului de la Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca sunt în comă

Maşina Serviciului de Medicină Legală Buzău a sosit, duminică, la Spitalul de Neuropsihiatrie şi Măsuri pentru Siguranţă Săpoca pentru a prelua cadavrele celor trei bărbaţi care au murit pe loc în urma atacului.

Legiştii urmează să stabilească exact modul în care au murit cei trei pacienţi atacaţi cu stativul de la perfuzie.

Curtea spitalului este înţesată de zeci de poliţişti şi jandarmi, care sunt coordonaţi de procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău.

Potrivit IPJ Buzău, atacul a avut loc în jurul orei 3.

”În această dimineaţă, în jurul orei 03.30, un echipaj de poliţie, care se deplasase la o unitate medicală, în vederea internării unui buzoian, a imobilizat un bărbat ce se manifesta violent în curtea spitalului. De asemenea, cadrele medicale au sesizat faptul că bărbatul respectiv a rănit mai mulţi pacienţi internaţi în spital”, a transmis, duminică dimineaţă, IPJ Buzău.

Poliţiştii veniseră la Săpoca pentru a interna un scandalagiu.

Autorul atacului soldat cu patru morţi şi nouă răniţi a fost prins de poliţişti când încerca să fugă din spital.

Din informaţiile de până acum, bărbatul a început prin a-şi agresa colegii de salon, trei dintre aceştia murind.

Ulterior, bărbatul a intrat într-un alt salon, un salon de femei, şi a atacat pacientele care se aflau acolo.

Suspectul are 38 de ani şi a fost internat voluntar cu sevraj etilic.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *