Simona Halep, LIDER MONDIAL, umilită și în SUA

Simona Halep a fost umilită la US Open și are parte de același tratament ca și la Paris, unde a fost trimisă să joace și pe terenuri de antrenament, în timp ce pe arena centrală evoluau jucătoare ce nu erau nici măcar în top 10, și în SUA, Halep are interzis pe stadionul central. 

Luni, de la ora 18.00, Simona Halep va da piept cu Kaia Kanepi din Estonia, locul 44 WTA, în primul tur al ultimului grand slam al anului, scrie news.ro.

Pe Arthur Ashe Stadium, principalul teren de la Corona Park, cu peste 23.000 de locuri capacitate, vor evolua în prima zi a US Open surorile Serena şi Venus Williams şi liderul ATP, Rafael Nadal. Ziua va fi deschisă aici de „derbiul” turului I al tabloului masculin, Stan Wawrinka – Grigor Dimitrov.

Tot luni, de la ora 18.00, Irina Begu, locul 58 WTA, va evolua cu americanca Jennifer Brady, locul 66 WTA, pe terenul 7.

Ana Bogdan, locul 74 WTA, va da piept în primul tur cu Marie Bouzkova din Cehia, locul 171, venită din calificări, în ultimul meci al zilei de luni, pe terenul 8.

Marţi, va intra în competiţie singurul român de pe tabloul masculin, Marius Copil, locul 82 ATP. El va evolua, pe Grandstand, în al doilea meci al zilei (primul, o întâlnire feminină, de la ora 18.00), cu croatul Marin Cilici, locul 7 ATP.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *