Simona Halep a câștigat meciul cu Bianca Andreescu

Simona Halep a câștigat în fața Biancăi Andreescu, la Turneul Campioanelor. Partida a durat două ore și 30 de minute, scrie stiri.tvr.ro

Simona Halep a câștigat primul game al meciului, pe propriul serviciu, după ce jucătoarea în vârstă de 19 ani egalase de la 15-40. Adversara din Canada nu a avut însă probleme pe serviciu, a pierdut un singur punct și a egalat, 1-1. Bianca a reușit primul break al întâlnirii, în care a revenit de la 15-30. Simona a realizat re-break-ul, după ce a recuperat de la 30-40, după care a preluat conducerea și a încheiat game-ul cu cinci puncte la rând, scor 3-2.

Bianca Andreescu a echilibrat din nou situaţia, după primul game la 0 din meci, 3-3. Numărul patru WTA a trecut din nou în avantaj după ce a realizat al doilea break din întâlnire, 4-3. Andreescu s-a impus din nou, a ajuns la un game distanță de câștigarea primului set, 5-3. Andreescu a reușit să ia manșa, după 39 de minute de joc, cu scorul de 6-3.

În setul al doilea, jucătoarea din Canada a continuat evoluția bună. A câștigat al patru-lea game la rând, pe propriul serviciu. Simona Halep a revenit în joc a câștigat și ea pe propriul serviciu și a reușit un break, preluând astfel conducerea, 2-1. Bianca Andreescu a echilibrat din nou situaţia, după un re-break, scor 2-2. Simona Halep s-a distanțat la două game-uri, 4-2, dar canadianca a întors, a egalat la 4-4, iar ulterior s-a mers cap la cap. S-a intrat în tie-break, unde românca a fost mai solidă la serviciu și la retur și s-a impus cu 7-6. La scorul de 6-5, Andreescu a avut o oportunitate de meci.

Decisivul a început sub nota echilibrului în primele două game-uri, fiecare sportivă punctând pe tabelă cu propriul serviciu. Ulterior a început un ”val” de break-uri (5), la mijlocul setului, care a dus scorul la 5-3 pentru Simona Halep. Sportiva noastră a urmat la serviciu și a închis meciul cu 6-3, scrie sursa precizată.

 

 

 

sursa foto: digisport.ro

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *