Sicriul unei persoane decedate a ars după ce un incendiu a izbucnit într-o biserică

Sicriul unei persoane decedate a ars după ce un incendiu a izbucnic  într-o biserică din Cimitirul „Sfântul Constantin” din municipiul Brăila, potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al ISU, Ştefan Stoian.

Incendiul a fost anunţat prin apel la 112, iar la faţa locului s-au deplasat două autospeciale cu apă şi spumă.

„Două echipaje de pompieri s-au deplasat la faţa locului, incendiul nu s-a extins la mobilierul bisericii. Totuşi au ars sicriul şi partea inferioară a cadavrului, în special hainele. De asemenea, au ars masa pe care stătea sicriul şi, parţial, covorul. Cauza probabilă este o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată. Probabil, rudele au ieşit afară din cauza căldurii şi nu au văzut că lumânarea a incendiat sicriul”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, Ştefan Stoian.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *