Șeful DIICOT, reacție după ce Iohannis i-a cerut demisia

Șeful DIICOT, Felix Bănilă, i- a răspuns lui Klaus Iohannis, după ce președinteșe i-a cerut să demisioneze. Bănilă a precizat că va trata cu seriozitate solicitarea de demisie a preşedintelui Klaus Iohannis şi se va consulta cu colegii şi cu şeful ierarhic, însă a subliniat că activitatea DIICOT nu se rezumă la cazul Caracal. Şeful DIICOT spune că demisia nu poate fi expresia unei simple „porniri”, scrie Mediafax.

Demisia este un act unilateral de voinţa, dar sunt împrejurări in care aceasta ar putea reprezenta expresia unui om laş şi poate chiar lipsit de responsabilitate. Vă asigur că în cazul meu, nu se va întâmpla aşa. Fiind solicitată de Preşedintele în funcţie al României, desigur că ea trebuie tratată cu maximă seriozitate, ceea ce voi şi face, în mod neîntârziat. Aşa că, voi culege opiniile colegilor mei, ale şefului ierarhic şi al celor implicaţi în actul numirii procurorului şef al DIICOT, după care voi aduce la cunoştinţă publică rezultatul deciziei luate”, transmite Felix Bănilă, printr-un comunicat de presă, conform aceleași surse.

 

sursa foto: Mediafax

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *