Scumpirile anunțate de Cristian Erbașu pentru stadioanelor Steaua și Rapid

Cristian Erbaşu, a cărui firmă este responsabilă de ridicarea noilor arene care se află în planul pentru EURO 2020, a anunțat că lucrările de construcție ale stadioanelor Steaua și Giulești au crescut cu 40%, contractele fiind aliniate cu rata inflaţiei şi cu noile cerinţe ale beneficiarilor, potrivit Mediafax.

Citește și: Herculane, stațiune în care ilegalitatea este la tot pasul (XIII)

„Nu se măresc valorile stadioanelor cu o valoare infernală. Cele trei contracte – chiar dacă eu vorbesc doar de două (n.r. – Steaua şi Giuleşti), cele trei stadioane sunt identice, sunt făcute în aceeaşi perioadă – au prevăzută şi o clauză de actualizare a preţurilor, în funcţie de indicele de inflaţie. 70% din această valoare este aceasta actualizare prevăzută expres într-un contract propus de Banca Europeană de Investiţii, este un contract standard pentru toate contractele peste cinci milioane şi cu o durată de execuţie mai mare de un an de zile. Deci nu este o mărire de valoare, era prevăzută, nu avea cum să se estimeze acum un an şi ceva, acum doi ani şi jumătate, când s-au făcut studiile de fezabilitate, inflaţia pe următorii doi sau trei ani. Acum s-a făcut această actualizare a indicilor de inflaţie. Inflaţia nu o stabilesc eu, inflaţie este stabilită de statistici

 

Omul de afaceri a detaliat: „Valorile s-au mărit cu aproximativ 40%, toate stadioanele s-au mărit cu acelaşi procent, pentru că studiile de fezabilitate au fost făcute în aceeaşi perioadă, iar execuţia stadioanelor se face la fel, în aceeaşi perioadă. Aproximativ 30% este inflaţia, aceştia sunt indicatorii, celelalte 10% reprezintă cerinţe suplimentare faţă de caietul de sarcini, impuse fie de situaţia din teren – au fost găsite foarte multe reţele care nu erau prevăzute în plan la Rapid – fie câteva cerinţe suplimentare impuse de UEFA. Toate s-au adunat. Au fost mai multe cerinţe, inclusiv beneficiarii au mai cerut mici schimbări, birouri suplimentare.

La Steaua sunt de exemplu 8.000 de metri pătraţi în plus. Au rezultat din noua structură a stadionului, au fost gratis şi doar dotările pentru aceste spaţii sunt în plus. Toate cele trei stadioane vor costa în final maximum 160-165 de milioane de euro, mult mai puţin decât un stadion făcut la noi în ţară, acum zece ani, Arena Naţională, care are acelaşi număr de locuri cu cele trei stadioane (n.r. – în total). Cele trei stadioane se execută aproape la jumătate de preţ şi la standardele lui 2020. La Budapesta, acum, un stadion de 67.000 de locuri se face cu 500 milioane de euro. Nu e mai ieftin betonul în România decât în Ungaria, nici mâna de lucru numai e aşa de ieftină, în comparaţie cu ţările din jur

La Steaua, aproximativ 85% din partea de beton este executată. Chiar dacă din afară nu se mai vede aşa de multă forfotă, în interior se lucrează foarte mult şi până la sfârşitul anului va fi executată şi partea de structură metalică de acoperiş, iar partea de învelitoare va fi finalizată în jur de 15 februarie 2020, în integralitate. Atunci se va vedea tot conturul stadionului finalizat. Evident că în interior vor fi multe alte lucrări de făcut, instalaţii, finisaje şi alte lucrări.

La Giuleşti este o diferenţă de şase luni. În Giuleşti avem cele patru laturi, pe de o parte calea ferată, pe de alta este bulevardul, avem teatrul, o clădire veche şi pe partea cealaltă sala de sport şi a fost necesară o incintă de piloni. La Steaua s-a putut lucra zi şi noapte, dar la Giuleşti nu s-a putut lucra zi şi noapte din foarte multe motive, zgomot, praf, au fost destul de multe impedimente, nu toată lumea este dornică să aibă stadionul aproape acolo, au fost foarte multe reclamaţii, trebuia să respectăm şi programul locatarilor din jur.

Stadionul Giuleşti se va ridica undeva în luna mai a anului viitor. Este adevărat că Giuleştiul nu va fi pregătit pentru antrenamente la Campionatul European din 2020, însă Steaua şi, din ce ştiu de la colegii mei, Arcul de Triumf vor fi pregătite pentru antrenamente la CE, însemnând că toate incinta va fi pusă la dispoziţie, teren, nocturnă, sonorizare, toate vestiarele, căile de acces tehnice şi tehnologice. (n.red. – La Steaua) nu vor fi gata restaurantele, nu va fi gata hotelul, nu vor fi gata anumite spaţii auxiliare. Rapidul nu va fi pregătit, într-adevăr, pentru antrenamente, însă undeva în luna octombrie şi stadionul Rapid va fi gata în integralitatea lui. (n.red. – La Steaua) scaunele vor fi montate, dar antrenamentele nu se fac cu spectatori. Nu scaunele sunt problema, scaunele se pun foarte uşor. Noi ne-am asumat atât faţă de FRF, cât şi faţă de UEFA că vom da acest stadion pregătit pentru antrenamente şi ei ne-au pus pe listă care sunt condiţiile pentru ca echipele să poată să se antreneze. Vor fi gata două, şi Arcul de Triumf, din câte ştiu de la colegii mei, dar numai unul singur va fi pentru antrenamente. Rapidul va fi gata cu patru, cinci luni mai târziu”, a declarat Erbaşu, la Digi Sport.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *