Scandal la Tarom. Motivul moțiunea de cenzură.

Mădălina Mezei spune că ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, i-a cerut să reţină aeronavele Tarom la sol în ziua moţiunii, acesta fiind motivul real al demiterii sale de la conducerea companiei. Fostul CEO al Tarom a declarat că îi va face plângere penală. Cuc răspunde, pe Facebook: sunt minciuni aruncate pe piață.

Mezei a confirmat că, joia trecută, când o parte dintre parlamenteri trebuiau să vină din ţară pentru a participa la vot, ministrul demis al Transporturilor i-a cerut să reţină aeronavele la sol pentru a împiedica votul.

„Asta este intuiţia mea, da, este adevărat. Informaţiile care circulă sunt adevărate. Domnul Cuc s-a răzbunat pe mine şi m-a demis în cel mai josnic mod. Sunt nişte aspecte care circulă, domnul Orban le-a declarat, le-a aflat nu ştiu din ce sursă. Eu pot doar să confirm. Am să fac plângere penală împotriva domnului ministru Cuc. Consiliul de Administrație este o unealtă, au invocat nişte motive care nu stau în picioare şi le-am demonstrat prin toate documentele din partea partenerilor cu care am intrat în discuţii”, a spus Mădălina Mezei.

Aceasta a spus că nu va permite acest lucru, întrucât orice decizie greşită riscă să genereze declinul companiei aeriene. „Am venit aici chemată să salvez Tarom, aşa mi s-a spus. «Vrem să salvăm Taromul şi ne bazăm pe dumneavoastră», a spus domnul ministru, apoi m-a dat jos ca hoţii noaptea. Nu pot să permit aşa ceva, pentru bunul mers al societăţii şi pentru libertatea de exprimare şi pentru libertatea poporului acestuia. Nu vreau să fiu implicată într-o luptă, aleg să rămân în zona profesionistului. Politicul trebuie să ne lase în pace să ne facem treaba să reuşim ocupăm un loc pe această piaţă extrem de competitivă, în care orice decizie greşită poate să ne ducă într-o zonă de insolvenţă” a mai declarat fostul director al Tarom.

Într-o postare pe Facebook, ministrul demis al Transporturilor Răzavan Cuc vorbește de „minciuni aruncate pe piață”. „Se pare că fosta doamnă director general Tarom nu a înțeles că dacă nu face treabă, va sta cu mandatul pe masa Consiliului de Administrație. Nu înțeleg supărarea unor directori de Companii care atunci când nu își îndeplinesc obiectivele pe care și le-au asumat, la preluarea mandatului, vin acum și se dau victime. Doamna Mezei trebuia să-și asume întârzierile manageriale trasate de către CA. Trebuia să facă restructurarea Tarom, trebuia să fie livrat deja primul avion ATR, trebuia să nu încerce să facă anumite jocuri în favoarea unor grupuri din Companie. Minciunile pe care le aruncă acum pe piață, crezând că cineva ar putea să-i securizeze poziția de director general, nu au nicio acoperire. Dacă cineva i-ar fi cerut așa ceva, ar fi trebuit să iasă public, atunci, și să spună lucrurilor pe nume. Or, doamna a așteptat până acum momentul oportun pentru ea, crezând că va deveni o victimă a cuiva și va reuși să rămână în funcție cu sprijinul știut numai de ea. Trebuie să știe că în funcție nu o ține decât munca, nu jocurile de culise. Înțeleg că nu a avut nimic împotrivă cu revocarea și că așa cum a venit, așa pleacă. Să-și caute acum o altă scuză, mi se pare lipsit de substanță. Probabil că a căzut victima grupurilor de pile și relații din Companie. Nu mă războiesc cu doamna Mezei, dar cred că nu a înțeles ceva din funcția pe care a deținut-o. Funcția de director general al Tarom nu se compară cu cea de șef de reprezentanța de la Bruxelles, unde făcea rezervări de bilete sau protocol pentru prietenii care veneau în vizită. Aici trebuie luate decizii manageriale în interesul Companiei, nu să stai și să aștepți după un “ok” care vine din partea apropiaților. În consecință, doamna Mezei, întoarceți-vă acolo unde știți cel mai bine activitatea: la ticketing și protocol”, răspunde Răzvan Cuc.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *