Citește și: Fostul vicepreședinte PMP, denunț la Parchetul General împotriva lui Băsescu
Cazul datează din 2004, când trei firme având legături cu asociaţia israeliană Ateret Cohanim au achiziţionat, printr-un contract emfiteotic, trei imobile ale Bisericii Ortodoxe Greceşti – hotelul Petra, hotelul Imperial şi un imobil rezidenţial din Oraşul Vechi, în sectorul Porţii Jaffa.
Într-un comunicat emis marţi, arhiepiscopul de Sevastia (în nordul Cisiordaniei ocupate) al Patriarhiei de la Ierusalim a denunţat decizia ca ‘ilegală şi ilegitimă’.
‘Confiscarea unor proprietăţi istorice de la Poarta Jaffa de către organizaţiile de colonişti extremişti este o nouă catastrofă care se adaugă catastrofelor şi loviturilor suferite de prezenţa creştină în Oraşul Sfânt’, a arătat arhiepiscopul Atallah Hana, chemând la desfăşurarea de acţiuni paşnice pentru a determina anularea achiziţiei.
Patriarhia de la Ierusalim a acţionat în justiţie asociaţia Ateret Cohanim, motivând că aceste achiziţii au fost încheiate ilegal şi fără autorizare din partea sa. ‘În lipsa probelor privind comiterea unor ilegalităţi, considerăm că tribunalul a avut dreptate să valideze respectiva vânzare’, afirmă Curtea Supremă în verdictul său.