România – Malta 1-0 în preliminariile Campionatului European din 2020

Mult mai greu decât se așteptau suporterii Naționalei, dar sunt trei puncte bune în clasamentul grupei F, după un joc modest. Urmează în octombrie o deplasare în Feroe și acasă cu Norvegia.

România: Tătărușanu – Chipciu, Rus, Chiricheș, Fl. Ștefan – Cicâldău, R. Marin, Bordeianu – Ianis Hagi – Andone, Pușcaș.
Rezerve: I. Radu, Niță – Benzar, Toșca, Nedelcearu, Stanciu, Grozav, Keșeru, Păun, Anton, C. Deac, A. Maxim.
Antrenor: Cosmin Contra

Cosmin Contra a făcut 7 schimbări față de echipa din meciul cu Spania (subliniați cu galben în echipa de start). Au dispărut din primul 11: Romario Benzar, Dragoș Grigore, Alin Toșca, Ionuț Nedelcearu, Ciprian Deac, Nicolae Stanciu și Claudiu Keșeru.

Cele mai mari surprize sunt introducerea din primul minut a fundașului central Adrian Rus, înlocuirea lui Toșca cu Florin Ștefan și trimiterea din primul minut a închizătorului campioanei CFR Cluj, Mihai Bordeianu.

Malta: Bonello – Borg, Agius, Z. Muscat – Corbolan, Vella, R. Muscat, Gambin, Mbong – Farrugia, Nwoko
Rezerve: Hogg, Haber – Micallef, Apap, Grech, Fenech, Xuereb, Effiong, Muscat, Zerafa, Pisani, Caruana
Antrenor: Raymond Farrugia

Arbitru: Duje Strukan / Asistenți: Goran Perica, Vedran Ðurak (toți din Croația)
Stadion: „Ilie Oană”, Ploiești

Cele mai importante momente ale jocului:

min. 11: GOL ANULAT! Răzvan Marin trimite mingea în poartă după o acțiune superbă a lui George Pușcaș. Arbitrul tușier ridică însă fanionul pentru o poziție de offside în care s-a aflat Florin Andone. Atacantul lui Galatasaray a urmărit șutul lui Marin, încercând să împingă mingea în poartă. Chiar dacă nu a atins balonul, brigada de arbitri a considerată că atacantul a influențat faza.

min. 46: GOL ROMÂNIA, 1-0! George Pușcaș deschide scorul cu o lovitură superbă de cap. Centrarea a venit dintr-un corner, de la Ianis Hagi.

min. 89: Farrugia trimite mingea în poarta lui Ciprian Tătărușanu, dar reușita este anulată pentru o poziție în afara jocului.

 

 

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *