Renault este pe punctul de a anunţa un plan de reducere a costurilor cu două miliarde de euro

Renault este pe punctul de a anunţa un plan de reducere a costurilor cu două miliarde de euro (2,2 miliarde de dolari), care implică renunţarea la 5.000 de angajaţi până în anul 2024, a anunţat publicaţia franceză Le Figaro, citată de Reuters, notează Agerpres.

Producătorul auto francez, care încă aşteaptă finalizarea discuţiilor cu autorităţile de la Paris pentru un împrumut garantat de stat, în valoare de cinci miliarde de euro, nu va recurge la simple concedieri, în schimb „nu-i va mai înlocui pe angajaţii care intenţionează să se pensioneze”, susţine Le Figaro.

De asemenea, Macron a apreciat că Executivul de la Paris nu ar trebui să semneze un împrumut garantat de stat în valoare de cinci miliarde de euro pentru Renault, până când echipa managerială şi sindicatele nu vor finaliza discuţiile cu privire la forţa de muncă şi uzinele din Franţa ale constructorului auto.

Anterior, un reprezentant al sindicatului CGT a spus că Renault ar putea anunţa, joi, reduceri de personal şi închideri ale fabricilor, deoarece producătorul auto francez vrea să-şi diminueze costurile cu două miliarde de euro.

Potrivit informaţiilor apărute în presă, Renault intenţionează să închidă mai multe uzine din Franţa, printre care cea de la Flins (unde sunt asamblate modelul electric Zoe şi Nissan Micra) şi uzina de asamblare de la Dieppe, în cadrul unui vast plan de economii care ar urma să fie anunţat în curând.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *