Probe cu ADN-ul suspectului olandez, bănuit că a omorât fetiţa de 11 ani din judeţul Dâmboviţa, au fost ridicate din locuinţa închiriată de acesta în Bucureşti, și au fost trimise la Institutul Naţional de Criminalistică, scrie Mediafax.
Poliţiştii au descins în Sectorul 2 al Capitalei, la apartamentul închiriat de cetăţeanul olandez, conform unor surse judiciare. De acolo au fost ridicate probe cu ADN-ul suspectului.
Probele au fost trimise la Institutul Naţional de Criminalitică, împreună cu cele găsite pe trupul fetiţei şi la locul unde aceasta a fost găsită. În funcție de rezultate, dacă se dovedește că suspiciune este întemeiată, ar putea fi emis un mandat european de arestare, conform acelorași surse, scrie mediafax.
Fetița în vârstă de 11 ani din localitatea, Gura Suţii nu a mai ajuns acasă vineri de la şcoală, iar duminică a fost găsită moartă, pe un câmp din comuna Produleşti.