La finalul şedinţei, Dodon a lansat acuzaţii dure la adresa Curţii Constituţionale, pe care a acuzat-o de atentat la securitatea naţională şi de decizii contrare Constituţiei, în condiţiile în care Curtea este singura autoritate care interpretează legea fundamentală.
„Consiliul Suprem de Securitate a luat act de deciziile Curţii Constituţionale din ultimele zile şi le califică ca fiind arbitrare, contrare Constituţiei şi atentat asupra securităţii naţionale”, a declarat Dodon. Preşeditele Igor Dodon a refuzat să dizolve Parlamentul, la expirarea celor 90 de zile pe care Parlamentul le avea la dispoziţie după alegeri pentru votarea un nou Guvern, considerând că legea fundamentală instituie doar o posibilitate în acest sens, nu o obligaţie. Curtea Constituţională a Republicii Moldova a decis, duminică, suspendarea temporară a lui Igor Dodon din funcţia de preşedinte, iar premierul Pavel Filip a fost numit preşedinte interimar. De asemenea, Curtea Constituţională a emis, duminică, o hotărâre prin care Parlamentul Republicii Moldova a fost dizolvat, noi alegeri fiind programate în 6 septembrie.