Premierul iordanian Omar Razzaz a ameninţat Israelul

Premierul iordanian Omar Razzaz a ameninţat cu revizuirea relaţiilor regatului haşemit cu Israelul dacă statul ebraic îşi va duce la îndeplinire planurile de anexare a teritoriilor palestiniene din Cisiordania ocupată, transmite AFP preluat de agerpres.

„Nu vom accepta măsuri unilaterale israeliene de anexare a teritoriilor palestiniene şi va trebui să reconsiderăm relaţiile cu Israelul în toate dimensiunile sale”, a spus Razzaz într-un interviu acordat agenţiei oficiale de presă iordaniene Petra.

„Dar nu ne vom grăbi”, a declarat premierul Iordaniei, ţară care, alături de Egipt, este semnatara unui tratat de pace cu Israelul.

„Sperăm că va fi adoptată o poziţie arabă comună unificată pentru a răspunde ameninţărilor (de anexare) şi că comunitatea internaţională îşi va face datoria de a proteja pacea nu numai în această regiune, ci şi la scară globală”, a declarat prim-ministrul iordanian.

Israelul intenţionează să anexeze peste 130 de colonii evreieşti în Cisiordania ocupată şi în Valea Iordanului, o fâşie de pământ care se întinde între Marea Galileei şi Marea Moartă. Peste 600.000 de israelieni trăiesc în aşezările din Cisiordania. Palestinienii şi comunitatea internaţională consideră că aceste colonii sunt ilegale. Iordania a respins în repetate rânduri orice anexare israeliană a teritoriilor palestiniene ocupate, avertizând că aceasta ar „ucide şansele de pace”.

Într-un interviu recent acordat revistei germane Der Spiegel, regele Abdullah al II-lea al Iordaniei a avertizat Israelul în legătură cu riscul unui „conflict major” în cazul anexării unor părţi din Cisiordania.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *