Posibil, încă o zi de sărbătoare națională, în România

Un nou proiect de lege a fost depus la Senat, de către un deputat PSD, prin care Ziua Mărțișorului să devină sărbătoare națională, scrie Mediafax.ro

Deputatul PSD, Adrian Solomon a depus la Senat un proiect de lege care prevede ca ziua de 1 martie să fie declarată zi de sărbătoare națională, fiind vorba despre Ziua Mărţişorului,  „oficializarea şi promovarea unei sărbători populare româneşti ancestrale incluse în patrimoniul universal în anul 2017”.

Se instituie ziua de 1 martie- Ziua Mărţişorului, ca zi de sărbătoare naţională. Ziua Mărţişorului poate fi marcată de către autorităţile publice centrale şi locale şi de celelalte instituţii ale statului, de către societatea civilă şi persoane fizice şi juridice de drept public ori privat, prin organizarea şi/sau participarea, în ţară şi peste hotare, la programe şi manifestări educative, de voluntariat, cu caracter social, cultural, artistic sau ştiinţific, dedicate acestei sărbători naţionale, luând în considerare combinaţia culorilor albă şi roşie drept culori specifice ale zilei. Autorităţile administraţiei centrale şi locale pot acorda sprijin logistic şi pot aloca fonduri din bugetere proprii în vederea organizării şi delurălii în bune condiţii a manifestărilor prevăzute la art 2 în limita alocaţiilor bugetare aprobate”, prevede propunerea legislativă, scrie aceeași sursă.

Continuarea pe Mediafax.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *