Polițiștii arădeni au întomit mai multe dosare penale pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere

La data de 17 august a.c., un tânăr de 16 ani, din Secusigiu, a fost depistat pe raza aceleiași localități în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, s-a constatat că numerele de înmatriculare ale autoturismului sunt false.

Tot fără permis de conducere au mai fost depistați : un bărbat de 52 de ani, din Apateu, în timp ce conducea un autoturism pe raza aceleiași localități; un tânăr de 20 de ani, din județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Apateu.

Pe raza municipiului, a fost depistat de polițiștii de ordine publică un tânăr de 19 ani, cetățean german, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Romanilor. În urma verificărilor s-a stabilit că numerele de înmatriculare sunt atribuite unui alt autoturism.

 

Polițiștii Secției 8 Rurală Săvârșin au depistat în trafic, la data de 17 august a.c., un bărbat de 30 de ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,89 mg./l. alcool pur în aerul expirat, și la data de 15 august a.c., un tânăr de 31 de ani, din Săvârșin, în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,64 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

Cu o alcoolemie de 0,71 mg./l. alcool pur în aerul expirat a fost depistat, pe raza orașului Nădlac, un bărbat de 34 de ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea un moped neînregistrat.

Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolmeiei. Pe numele tuturor celor în cauză au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii de infracțiuni la regimul circulației rutiere pe drumurile publice.

 

În ultimele 72 de ore, poliţiştii rutieri au efectuat, atât în municipiu cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere.Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 503 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 240.000 de lei.

Dintre acestea, 300 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 203 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, au fost reţinute 24 permise de conducere și 8 certificate de înmatriculare.

 

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *