Poliția Capitalei a confiscat peste o tonă și jumătate de articole pirotehnice

Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), a anunțat, luni, printr-un comunicat de presă, că, în urma unei percheziții efectuate în București, a fost depistată o persoană bănuită că ar fi comercializat către publicul larg articole pirotehnce.

„La data de 30 noiembrie 2019, polițiștii Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, cu sprijinul S.I.A.S. – Serviciul Pirotehnic și al S.A.S. din cadrul Poliției Capitalei, împreună cu procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, au efectuat o percheziție la locuința unei persoane cercetate pentru săvârșirea înfracțiunilor de ,,orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept” și ,,introducerea în sau scoaterea din țară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal”, se arată într-un comunicat de presă al IGPR.

Potrivit IGPR, în urma percheziției domiciliare efectuate, au rezultat indicii că persoana în cauză ar fi deţinut și depozitat ilegal, la domiciliul din București, articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, P1 și T1 pe care le-ar fi oferit ilegal spre comercializare către publicul larg.

„Menționăm că aceste categorii de articole pirotehnice nu sunt destinate comercializării către publicul larg (categoriile F2, F3 și F4), fiind destinate uzului exclusiv al pirotehniștilor autorizați sau folosirii în scopuri tehnice (categoriile P1 și T1).

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *