Peste 350 de organizații cer să se renunțe la promovarea produselor din tutun

Peste 350 de organizaţii non-guvernamentale, solicită Parlamentului şi Guvernului României adoptarea de urgenţă a modificărilor legislative care să îndepărteze orice surse de publicitate şi promovare, directă şi indirectă, pentru produsele din tutun, scrie Agerpres.ro

Semnatarii apelului cer modificarea şi completarea  legislaţiei din domeniul reducerii consumului de tutun, dar şi direcţionarea taxelor suplimentare, în campanii educaţionale la nivel naţional, adresate prioritar grupei de vârstă, 13-15 ani, precum şi pentru sprijinirea renunţării la fumat.

„Ultimele anchete epidemiologice au indicat o situaţie gravă în ceea ce priveşte consumul de tutun în rândul copiilor şi adolescenţilor din România: aproape jumătate de milion de copii români cu vârsta între 10 şi 18 ani (477.050), reprezentând aproximativ un sfert din totalul copiilor din această categorie de vârstă, au încercat cel puţin o dată în viaţă să fumeze (Studiu Unicef 2015). 14,6% dintre copiii şcolarizaţi cu vârsta între 13 şi 15 ani fumează actual tutun (au afirmat că au fumat în ultimele 30 de zile), ceea ce înseamnă că aproximativ 90.000 de copii (90.699) din această categorie de vârstă au şanse mari de a deveni în curând fumători zilnici (WHO Global Youth Tobacco Survey 2017). 30.690 copii cu vârsta de 15 ani, reprezentând 14% din totalul acestei categorii de vârstă, fumează deja zilnic (WHO Health Behaviour in School-aged Children 2014). Dincolo de impactul de netăgăduit asupra stării de sănătate a populaţiei din România, rezultatele celui mai recent studiu de impact economic publicat în anul 2018 şi realizat pe 152 de ţări ale lumii arată că România alocă anual 4.2% din PIB-ul său şi 5% din totalul cheltuielilor sistemului de sănătate pentru costuri directe şi indirecte asociate consumului de tutun. 24 de miliarde de lei a reprezentat, la nivelul anului 2012, impactul devastator al consumului de tutun asupra economiei României”, afirmă semnatarii apelului.
Organizațiile susțin că cea mai eficientă metodă în acest sens este descurajarea debutului. De asemenea, trag un semnal de alarmă asupra faptului că un număr foarte mare de copii cu vârste fragede, au recurs la acest obicei nociv, care îi poate tranforma în timp în consumatori zilnici ai produselor pe bază de tutun.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *