Păcatul conştiinţei comuniunii

“Este o ironie stranie a acestei vieţi ciudate ca cei care muncesc cel mai mult, cei care se supun disciplinei celei mai stricte, cei care renunţă la anumite plăceri pentru a atinge un scop, tocmai aceştia sunt oamenii cei mai fericiţi”, spunea Brutus Hamilton.

Este un paradox că fiinţa umană va evolua cu cât lucrurile vor merge mai rău, iar dacă ne raportăm la o evoluţie a fiinţei umane, inevitabil ne raportăm la o evoluţie a conştiinţei sale. Conştiinţa individului este, aşa cum spunea Victor Hugo, cantitatea de ştiinţă înnăscută pe care o avem în noi.

Există în cadrul grupurilor de indivizi constituite pe baza conştiinţei comunităţii de origine o rezistenţă la presiunea unor elemente străine şi o organizare foarte stabilă, care merg uneori până la predispoziția pentru sacrificiul suprem. Cu toate acestea, societăţiile care se bazează doar pe conştiinţa originii nu au capacitatea de a evolua, asistând la o existenţă abulică a unui grup de persoane, incapabil să transmită experienţa socială de la o generaţie la alta, materializând-o în ceea ce ne place să numim “cultură”.

Genul acela de aserţiuni cu care am fost crescuţi şi educaţi precum “noi suntem români”, “urmaşii lui Decebal şi Traian”, “viteji, neînfricaţi, patrioţi”, toate aceste clişee verbale au creat de-a lungul timpul o naţiune fără fond, care în scurt timp îşi va pierde şi forma.

Poporului român îi lipseşte capacitatea de a evolua, de a depăşi pragul de grup bazat pe conştiinţa comuniunii. Spaţiul acesta în care ne ducem existenţa şi atestările istorice cu privire la acest fapt, tind să nu mai fie suficiente pentru a defini cultura unui popor.

Pierderea identităţii prin declin moral şi prin lipsa voinţei progresului educațional şi ştiinţific sunt la fel de distructive precum un război nuclear.

Nu mi-aş fi dorit vreodată să îl citez pe Mengele, dar trebuie să recunosc că mult adevăr a grăit când spunea că atunci când începi să combini rasele începi declinul civilizaţiei. Deşi, la prima vedere ni s-ar părea prea mult să vorbim despre un declin al civilizaţiei actuale, cert este că avem de-a face la acest moment cu o societate alcătuită pe baza conştiinţei comuniunii, iar acest fapt este doar un pas către hibernarea evoluţiei noastre şi către abolirea afirmării identităţii, căci aşa cum spunea Aldous Huxley  “nu există niciun motiv pentru ca noile regimuri totalitare să semene cu cele vechi. Guvernarea prin intermediul bâtei şi al plutoanelor de execuţie, al înfometării forţate, al întemniţărilor şi al deportărilor în masă este nu numai inumană (dar de asta nu prea se sinchiseşte nimeni în ziua de azi), ci se poate demonstra că este şi ineficace, iar într-o eră a tehnologiei avansate, ineficacitatea este un păcat împotriva Sfântului Duh. Un stat totalitar cu adevărat „eficient” ar fi acela în care atotputernicul comitet executiv al şefilor politici şi al armatei lor de directori ar avea putere deplină asupra unei populaţii de sclavi pe care ar fi inutil s-o constrângă, pentru că şi-ar iubi servitutea. A-i face s-o iubească: iată misiunea pe care statele totalitare de astăzi o dau ministerelor propagandei, redactorilor-şefi ai ziarelor şi profesorilor de şcoală.”

 

Ciprian Demeter

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *