Oare PSD dorește audierea ministrului Carmen Dan în Parlament?

Social-democrații spun că deocamdată nu au cum să o cheme pe Carmen Dan la audieri în Comisia de apărare din Camera Deputaților, chiar dacă președintele acestei comisiei Căprar Dorel, a afirmat public că o va convoca pe doamna ministru.

Opoziția și puterea au stat de vorbă după ședință și părea că s-au înțeles acum două zile, dar vedem acum că nu este așa. Asta, pentru că imediat după discuția pe care au avut-o cei de la PNL și USR cu președintele Comisiei, un social-democrat, opoziția a ieșit și a spus: gata, ne-am înțeles cu președintele, va fi transmisă o scrisoare către ministrul de interne, dar vor fi invitați la ședință, săptămâna viitoare, și șefii Jandarmeriei și prefectul Capitalei.

Numai că, nu știu ce ar putea domnul președinte al comisiei de apărare din Camera Deputaților, să o întrebe pe doamna ministru, atâta timp cât nici unul, dar nici celălalt,  nu înțeleg ce înseamnă ordinea publică?

Liberalii au intuit că așa vor interpreta social-democrații discuția, așa că până una-alta au transmis o scrisoare publică ministrului de interne în care o cheamă pe Carmen Dan să dea explicații în fața parlamentarilor. Spun cei de la PNL și USR că este de datoria ei să le explice deputaților și senatorilor, dar și oamenilor ce s-a întâmplat în seara cu protestele violente din Piața Victoriei.

 

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *