O planetă uriașă a fost decoperită de astronomi

O planetă uriașă a fost descoperită de astronomi, iar conform actualelor teorii, specialiștii susțin că aceasta nu ar trebui să existe. Descoperirea a fost semnalată în revista Science,  scrie dcnews.ro

Planeta care seamănă cu Jupiter și este neobișnuit de mare în raport cu steaua în jurul căreia se învârte, ceea ce contrazice teoria care explica formarea planetelor.

Steaua se află la 284 trilioane de kilometri distanță și este o pitică roșie de tip M, cea mai comună din galaxia noastră.

”Suntem entuziasmați deoarece ne întrebam de multă vreme dacă planete gigantice precum Jupiter sau Saturn se pot forma în jurul unui stele mici”, a spus profesorul Peter Wheatley de la Universitatea Warwik din Marea Brtianie.

Părerea generală era că astfel de planete pur și simplu nu există dar nu puteam fi siguri dar nu puteam fi siguri deoarece astfel de stele sunt foarte slabe ceea ce face dificilă studierea lor”, a mai spus cercetătorul pentru BBC.

Steaua are masa de cel mult 270 de ori mai mare decât planeta. Spre comparație, în sistemul nostru solar, Soarele este de 1.050 de ori mai mare decât uriașul Jupiter, conform aceleași surse.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *