Moțiunea – sepuku PSD înainte de locale

La ceas de seară, la emisiunea lui Răzvan Dumitrescu, a apărut Marcel Ciolacu să ne povestească despre moţiunea de cenzură pe care PSD-ul o pregăteşte Guvernului Orban.

Am înţeles din discursul apatic al liderului opoziției că acest guvern “s-a decredibilizat”, că în mod greşit s-a hotărât deschiderea “păcănelelor”, că HORECA protestează pentru că este în colaps, toate aceste constatări fiind însoţite de întrebări retorice precum “De ce nu s-a făcut şi nu s-a dres?”, “Cine răspunde ?”, “Cum şi-au permis?”… aproape că mă apucase somnul ascultându-l pe Ciolacu venit să-i dojenească pe liberali cu dulcele grai moldovenesc şi presupun că mulţi dintre liberali crăpau de ruşine şi tremurau numai la gândul moţiunii de cenzură de mâine. Cert este că Răzvan Dumitrescu părea că abia îşi mai stăpânea râsul faţă de comportamentul abulic al PSD-ului de a ne prezenta, prin vocea liderului său, o altenativă la Guvernul Orban, iar răspunsurile lui Ciolacu, evazive și presărate cu mister, în legătură cu o eventuală propunere pentru funcția de prim-ministru erau o veritabilă sursă de ironie.

Aşteptăm cu nerăbdare moţiunea de cenzură de mâine, căci în vremurile acestea gri este nevoie câteodată şi de un moment umoristic, pe care PSD-ul nu se fereşte să ni-l ofere. Dar, trecând peste aspectul umoristic al comportamenului acestui partid, care la un moment dat avea o majoritate de peste 70% în parlament şi nu a reuşit să rezolve nişte aspecte care reclamau măsuri urgente, trebuie să vedem dimensiunea tragică a vieţii politice româneşti de după 1989 tocmai prin prisma preponderenţei acestei formaţiuni politice la conducerea României. Aş vrea să fac abstracţie, mai ales în această perioadă, care precede alegerile locale, de discursul elucubrant al politicienilor cu privire la realizări sau, dimpotrivă, la nerealizări şi de comportamentul, la fel de halucinant, când vine vorba de a hiperboliza 2 km de autostradă şi să aduc în discuţie o realitate cu care ne confruntăm şi la care, în mod sistematic, se refuză găsirea unor soluţii, şi anume, faptul că marasmul în care se află societatea românească la acest moment, felul în care arată scena politică şi, cu precădere, situaţia economică se datorează într-o proporţie covârşitoare sistemului de justiţie din România, iar pentru acest lucru trebuie “să mulţumim” tătucului Iliescu şi acoliţilor săi. Epoca Iliescu ne-a pricopsit cu foştii lucrători de la CAP-uri transformaţi peste noapte în judecători şi procurori, tocmai pentru că acest gen de persoane fusese instruit şi educat să respecte linia partidului, erau persoane docile şi care nu aveau prea multe alternative profesionale. Tocmai această obedienţă i-a recomandat şi pe viitorii aspiranţi pentru accederea în funcţii din sistemul judiciar, iar acum, trăgând linie, “ne putem mândri” cu un dosar al Revoluţiei îngropat sub tancurile incompetenţei procurorilor militari, cu o Mineriadă pe post de lecţie de democraţie, cu EADS drept lecţie de economie.

Îmi place să cred că societatea este un organism viu, într-o continuă prefacere şi evoluţie, iar urmarea acestei evoluţii se reflectă, implicit, şi în domeniul politic, însă după 30 de ani asistăm la o degradare sistematică a vieţii politice, ceea ce ne îndreptăţeşte să credem că “organismul viu” se apropie de colaps, iar politica, aşa cum spunea Napoleon Bonaparte, “este o coardă, care se rupe dacă o întinzi prea mult”.

Ciprian Demeter

 

 

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *