Miron Cozma, respins de BEC, pentru înscrierea la prezidențiale

Biroul Electoral Central a respins înregistrarea candidaturii lui Miron Cozma la alegerile prezidenţiale. BEC precizează că peste 270.000 de semnături din totalul de 309.656 depuse erau, de fapt, fotocopii s-au prezentau elemente de similitudine evidentă, scrie Mediafax.

„În urma verificărilot efectuate la depunerea listelor de susţinători, conform procesului verbal încheiat în data de 20 septembrie 2019, a fost identificat un număr de 309.656 de semnături, din care 269.229 erau afectate de diferite lipsuri, după cum urmeaza: Copii xerox. De asemenea, s-a constatat că 846 de semnături, prezentate ca aparţinând unor persoane diferite, prezintă elemente de similitudine evidentă, care înlătură prezumţia simplă de validitate a acestora. În ceea ce priveşte condiţia referitoare la numărul susţinătorilor, în urma verificării listei de susţinători, efectuată de Biroul Electoral Central, cu sprijinul aparatului tehnic auxiliar al acestuia, s-a constatat că 270.075 de semnături din totalul de 309.656 reprezintă, în fapt, fotocopii sau conţin elemente de similitudine evidentă”, se arată în motivarea deciziei de respingere.

Citiți continuarea pe Mediafax.

 

sursa foto: b1.ro

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *