Ministrul Educației: Sunt primiți în grădinițe și copiii sub 2 ani

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, a declarat că sunt primiţi în grădiniţe şi copiii de 2 ani, dar nu se alocă bani pentru ei şi că va discuta şi acest aspect, marţi, la Guvern, scrie Agerpres.

Întrebată de jurnalişti, duminică, cu prilejul prezenţei sale la un eveniment, referitor la copiii cu vârste între 2 şi 3 ani pentru care nu se alocă bani privind grădiniţele, ea a răspuns: „Am avut deja o discuţie prealabilă cu reprezentanţi ai sindicatelor, mi-au semnalat acest lucru, şi cu asociaţia părinţilor, de asemenea. Au pus această problemă, vom avea o întâlnire, marţi dimineaţă, la Guvern împreună cu premierul şi cu vicepremierul şi vom discuta mai multe puncte, printre care şi acest punct – să vedem care este soluţia în aşa fel încât să asigurăm copiiilor ceea ce e cel mai bun pentru ei”.

Anisie a afirmat că se va lupta pentru a primi alocările necesare pentru aceşti copii în bugetul pe 2020. „Eu mă voi lupta pentru a primi aceşti bani. Am avut şi o întâlnire cu ministrul Finanţelor pentru a discuta, aşa, în mare, o proiecţie bugetară, dar a rămas ca săptămâna viitoare să ne întâlnim şi cu grupurile de lucru de la nivelul Ministerului Educaţiei şi Ministerului Finanţelor, să vedem care sunt soluţiile pentru a avea un buget mai mare, pentru că întotdeauna am fost o luptătoare şi cândva mi s-a spus că sunt exagerată în ceea ce priveşte lupta aceasta pentru a avea cât mai mulţi bani alocaţi educaţiei şi mă lupt în primul rând ca învăţământul preuniversitar să primească mai mulţi bani decât a primit până acum, pentru că alocarea a fost un pic disproporţionată în ceea ce priveşte învăţământul preuniversitar şi cel universitar, deşi cele mai mari nevoi sunt în preuniversitar”, a declarat Anisie.

Întrebată de jurnalişti privind numărul mic de creşe, ea a spus că mandatul ei e foarte scurt. „Ceea ce-mi propun în această perioadă să fac e tocmai să deschid anumite drumuri ca un Guvern care vine şi se instalează pe patru ani să poată să ajungă la situaţia în care să deschidă creşe pentru copiii noştri”, a afirmat Anisie.

Ea a menţionat că a găsit unele proiecte „blocate”, iar în alte situaţii a lipsit „asumarea”.

Anisie a precizat că se vor lua măsuri ca tot mai multe unităţi de învăţământ să fie în programul „Masa la şcoală” complementar cu programul „Şcoală după şcoală”, conform sursei.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *