Ministrul Agriculturii a făcut anunțul așteptat de fermierii afectați de secetă

Fermierii pot depune cererile de despăgubiri pentru secetă până la 15 septembrie, iar banii vor începe să le intre în conturi trei zile mai târziu, a declarat, vineri, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, într-o conferinţă de presă.

„Primul pachet de scheme, care este din bugetul naţional, are termen de depunere 15 septembrie – pentru secetă, respectiv 29 septembrie – pentru celelalte scheme din sectorul zootehnic. În momentul în care expiră data de depunere, în 2-3 zile putem începe să dăm banii. Aceste plăţi sunt făcute prin APIA şi posibilitatea ca aceste plăţi să ajungă la ei este mult mai mare. Doar pentru apicultori facem plăţile prin direcţiile agricole judeţene. În rest, toate plăţile le vom face prin APIA. În momentul în care se finalizează înscrierile, acestea se centralizează, se fac câteva verificări, iar, după trei zile, banii vor începe să intre în conturile fermierilor”, a arătat ministrul, conform agerpres.ro.

Ordonanţa de Urgenţă prin care fermierii afectaţi de secetă pot cere ajutoare de stat a fost publicată în Monitorul Oficial miercuri, după ce a fost aprobată de Comisia Europeană, după cum a anunţat Emil Dumitru, secretar de stat în cadrul ministerului de resort.

„Ştim cu toţii că este un an agricol foarte greu. Nimeni nu şi-a dorit să trecem prin secetă şi COVID. În Monitorul Oficial de astăzi (miercuri – n. r.) a fost publicată Ordonanţa de Urgenţă numărul 148/2020, care reglementează modul de acordare a sprijinului. Avem decizia Comisiei Europene de aprobare a schemei de ajutor de stat. Este un ajutor de stat excepţional, pentru că celelalte state au mecanisme precum fondul mutual: fermierii cotizează la un fond şi, dintr-un euro despăgubiri, 60 de eurocenţi sunt rambursaţi de la Comisia Europeană”, a spus oficialul ministerial, care a participat, miercuri, la o conferinţă de presă organizată de Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare.

Potrivit acestuia, pentru ca un astfel de fond mutual să fie înfiinţat şi în România, este nevoie ca fermierii să se asocieze.

„Voi genera o discuţie cu asigurătorii şi cu ASF, astfel încât cei care activează pe piaţa asigurărilor în agricultură să introducă în mod obligatoriu şi seceta ca risc asigurabil”, a mai spus Dumitru.

Guvernul a aprobat, pe 24 august, o ordonanţă privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru despăgubirea fermierilor afectaţi de secetă.

„A fost adoptată ordonanţa pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru despăgubirea fermierilor afectaţi de efectele secetei. Vorbim despre o schemă de ajutor de stat cu un buget de 850 de milioane de lei pentru un număr de aproximativ 34.400 de fermieri şi o suprafaţă afectată de aproximativ 1,6 milioane de hectare. Valoarea maximă a sprijinului acordat în cadrul aceste scheme de ajutor de stat poate să ajungă până la 925 de lei pe hectar pentru suprafeţele afectate de secetă”, anunţa la acel moment şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *