Ministerul Finanțelor va fi reorganizat, după modelul altor țări

Ministerul Finanţelor va fi reorganizat şi va avea un departament de economist şef, aşa cum au toate ministerele de finanţe din lume, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, conform Agerpres.

Deocamdată nu am făcut reorganizarea ministerului, dar va exista o reorganizare a ministerului, cred eu un minister mai modern. De exemplu nu are un departament de economist şef, aşa cum au toate ministerele de finanţe din lume. E doar un exemplu. Dar urmează o reorganizare ca să fie un minister modern care să răspundă cerinţelor şi partenerilor noştri în Comisia Europeană”, a spus Florin Cîţu.

Întrebat despre conducerea ANAF şi dacă plănuieşte să facă schimbări, el a menţionat că în această săptămână s-a uitat mai mult la situaţia moştenită, iar în ceea ce priveşte instituţiile din subordinea MFP va fi efectuată o analiză.

„O să cer doamnei preşedinte ANAF (preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Mirela Călugăreanu – n.r.) o situaţie cu planul pe care trebuia să-l îndeplinească şi vom vedea, după aceea vom lua decizii. Dar vor fi luate decizii în toate instituţiile, decizii pe criterii de competenţă”, a afirmat Florin Cîţu, scrie sursa precizată.

 

 

sursa  foto: digi24.ro

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *