Michel Platini reținut într-un dosar de corupție

Sophie Dion, consilier al fostului preşedinte Nicolas Sarkozy, a fost reţinută alături de fostul preşedinte al UEFA Michel Platini, în dosarul de corupţie privind atribuirea organizării Cupei Mondiale statului Qatar, informează Le Monde potrivit news.ro

Potrivit L’Equipe, Platini s-a prezentat la Oficiul de luptă anticorupţie din Nanterre, unde a fost convocat ca martor, însoţit de avocatul William Bourdon. La sosire, poliţiştii Oficiului central de luptă împotriva corupţiei şi a infracţiunilor financiare şi fiscale (OCLCIFF) l-au anunţat pe fostul preşedinte al UEFA că este reţinut şi l-au interogat cu privire la rolul său în atribuirea organizării Cupei Mondiale din 2018 Rusiei şi a ediţiei din 2022 Qatarului.

Citește și: Ce va face PSD în timpul moțiunii de cenzură?

În 2016, Parchetul naţional financiar (PNF) din Franţa a deschis o anchetă preliminară pentru corupţie în mediu privat, asociere în grup infracţional şi trafic de influenţă, în legătură cu obţinerea organizării CM-2022 de către Qatar.

PNF cercetează ce s-a întâmplat la un prânz organizat la 23 noiembrie 2010 la Palatul Elysée, la care au participat Nicolas Sarkozy, Michel Paltini, emirul actual al Qtarului, Tamim Ben Hamad Al Thani, şeicul Hamad Ben Jassem, atunci prim-ministru şi ministru de Externe al Qataraului.

Potrivit arhivelor de la Elysée, la care au avut acces jurnaliştii Le Monde, Claude Gueant şi Sophie Dion, consilier pe probleme de sport al lui Sarkozy atunci, au participat şi ei la întâlnire.

Michel Platini a fost ales în ianuarie 2007 ca preşedinte al UEFA şi a condus forul european până în 2015.

Organizarea Cupei Mondiale din 2022 a fost atribuită statului Qatar în 2010, în urma votului din Comitetul Executiv al FIFA. Această atribuire, precum şi cea a Cupei Mondiale din 2018 Rusiei, a fost controversată, existând acuzaţii privind mituirea unor membri ai Comitetului Executiv al FIFA.

În vârstă de 63 de ani, Platini a fost suspendat pentru opt ani, în decembrie 2015, de justiţia internă a FIFA. Suspendarea a fost redusă în apel la şase ani, apoi la patru ani de către Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS).

Michel Platini a fost găsit vinovat de conflict de interese de către TAS, după ce a primit fără justificare două milioane de dolari de la FIFA, plată aprobată de preşedintele de atunci al forului mondial, Joseph Blatter, în 2011.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *