Marian Drăgulescu a reușit calificarea pentru a cincea oară la Jocurile Olimpice

Gimnastul Marian Drăgulescu în vârstă de 38 de ani a reușit ceea ce puțini sportivi, unii chiar și cu 15-18 ani de ani mai tineri decât el, au fost în stare. S-a calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2020.

„La Mondialele de la Stuttgart, Marian a reușit doua sărituri foarte bune, 14.616 si 14.633 și, cu media 14.624, e pe 6 in finală. Eliminându-se sportivii calificați cu echipa, el se află acum pe loc eligibil pentru Jocuri, unul din cele 3 puse în joc. Bravooo Marian! Cel mai titrat gimnast român din toate timpurile, Marian Drăgulescu va participa la Tokyo la a 5-a lui ediție Jocuri“, a scris Alina Alexoi pe Facebook.

Drăgulescu, cel mai medaliat gimnast român din istorie, are nu mai puțin de 31 de trofee obținute la competițiile internaționale majore. Triplu medaliat la Jocurile Olimpice, Drăgulescu are nu mai puţin de opt medalii de aur la Campionatele Mondiale şi zece titluri europene.

Această calificare îi va aduce lui Marian Drăgulescu a cincea prezență la Jocurile Olimpice, după cele de la Sydney, Atena, Beijing şi Rio. Ediţia de la Atena, din 2004, i-a adus cele trei medalii olimpice pe care le deţine: două de bronz, la sărituri şi cu echipa, şi una de argint, la sol.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *