La Poliția Nădlac, meseria se învaţă lăutăreşte şi se aplică golăneşte

Au existat momente, de-a lungul vieţii mele, iar în ultimii ani aceste momente se regăsesc din ce în ce mai des, când în faţa atrocităţilor comise de oameni, mă întreb dacă mai pot da crezare cuvintelor că omul a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.

Citește și: Pe surse. Deputatul Dorel Căprar, de mai multe săptămâni, și-a mutat cartierul general în stațiunea Moneasa

Asistăm după 1989, la un fel de clică existentă în politică, în aparatul de stat şi, ceea ce este într-adevăr înfiorător, aceasta există şi în justiţie şi în instituţiile menite să vegheze la siguranţa cetăţeanului. Şi cum orice clică este un refugiu pentru incompetență, ea întreține corupția și necinstea, produce lașitatea și, în consecință, este o povară și o frână pentru
progresul unui stat în care instinctele și acțiunile politicienilor, ale magistraţilor sau ale poliţiştilor sunt cele de haită, povară generată şi de aplicarea conştientă a principiului „nulităţilor controlabile“ când vine vorba de recrutarea unor magistraţi sau poliţişti. A venit timpul să vedem o reacţie din partea  societăţii civile, căci de la politicieni sau şefii ierarhici ai acestor funcţionari este clar că nu putem avea vreo speranţă şi trebuie să realizăm cu toţii că, în acest fel s-a creat o stare de insecuritate socială, aruncând în derizoriu nişte piloni de bază ai oricărei societăţi civilizate şi ai oricărui stat de drept, construit pe principii democratice.

Exemplul cel mai elocvent despre cum o anumită combinație de incompetență și indiferență poate să genereze mult mai multă
suferinţă decât cea mai mare răutate este cazul Caracal, dar dacă a crezut cineva că acesta este un caz izolat sau o întâmplare nefericită, în cele ce urmează, vă invit să trageţi singuri concluziile.

Există în cadrul Poliției Nădlac o practică, de când  a fost „uns” şef, comisarul Socaciu Flavius, ca în zilele de joi și vineri, cu precădere după orele 14, adică în timpul programului, polițiștii împreună cu comandantul lor și angajaţii altor servicii speciale, precum DOS Timișoara, să petreacă în sediul de poliție, cu mâncare, cu băutură şi cu lăutari.

Cu toate că actualul șef al Poliței Nădlac era cunoscut ca fiind un mare consumator de alcool care nu manifesta vreo reticenţă în a se urca băut la volan, acesta a fost totuși numit șef de poliție, într-o zonă destul de sensibilă din punct de vedere infracțional, cu un punct de trecere al frontierei care necesită vigilenţă şi, mai ales, seriozitate şi integritate. Şi, pentru a fi întregit tabloul, în iunie 2017, comisarul șef Cosmin Bratu, șeful Serviciului Cabinet a fost reținut pentru 24 de ore după ce, în urma unor percheziții efectuate la domiciliul acestuia din satul Gurba, procurorii au descoperit peste 500 de pachete de țigări fără timbru.

Se pare că domnul Inspector șef  ori nu prea cunoaște ceea ce se întâmplă prin ograda sa ori se face că nu ştie, în contextul în care este fără precedent ca un șef de cabinet să fie reținut pentru trafic de țigări.

Cu toţii, copii fiind, iubeam foarte mult cărţile cu poze şi mai ales povestioarele ilustrate, aşa că povestioara noastră din Vestul ţării, despre faptele de vitejie ale „vajnicilor apărători” ai patriei este însoţită de imagini sugestive….  Să-i mulțumim lui Dumnezeu că nu le vine vreunor terorişti sau altor răufăcători să atenteze la siguranţa cetăţenilor de acolo, căci văd în culori sumbre viitorul ţării!!!!!

Etapa I
Băieţii s-au întâlnit într-o sală mese improvizată, cu mobilier rudimentar, cu tacâmuri de mai multe feluri, cu o sticlă de suc şi o amărâtă de felie de pită, nici aia toată…. Socializare, schimb de experienţă putem spune, mai ales, prin prezenţa unui subofițer al operațiunilor speciale Timișoara (DOS), pe numele său, Norbert Leskyan, care, cel mai probabil, îi explică pe îndelete comisarului Socaciu Flavius cum poate să combată traficul de țigări din zona de frontieră. Atenţie însă, microfonul din poză nu este de la sistemul karaoke şi nici pentru a asigura sonorizarea dezbaterilor!

Etapa a II a
Este clar, traficul de ţigări le dă bătăi de cap băieţilor şi naşte controverse……. ne-ar trebui mai multă implicare…. Ar fi cazul să aducem şi o sticlă de whiskey! Doar că, tot la microfon, tot la microfon….. există riscul să înveţi meseria lăutăreşte…., dar să nu ne pierdem în detalii, că frontiera e în pericol!

Etapa a III a
Ca în orice luptă există şi învinşi…. pe unii chiar i-a sleit lupta asta cu clanurile, traficul şi câte rele or mai fi în ţara asta….. Ar merge o ţigară………măcar să nu fie de contrabandă că are gust naşpa!?!?

Etapa a IV a
În spatele oricărui bărbat de succes stă o femeie puternică…..

Dacă ostaşul nostru a abandonat lupta, doar o femeie tânără şi frumoasă îi mai poate asigura un reviriment şi un vibe pozitiv şi ea nu vine de oriunde, vine de la DOS, se numeşte Roxana Naghiu şi nu se îndoieşte de aptitudinile comisarului Socaciu, ştie că poate ……… Run Forest, run!

Cu asemenea polițiști este clar că zona de frontieră Nădlac este la cheremul clanurilor mafiote și al traficanților.
Pe surse, acest caz este și în atenția corpului de control al IGPR, care a venit la Arad, a luat declarații de la persoanele implicate, dar măsurile în legătură cu aceste abateri sunt încă așteptate sau poate se va pune batista pe țambal.

Este clar că aceste imagini nu fac cinste unui om în subordinea căruia se află tocmai cei care ar trebui să ne protejeze şi să lupte cu fenomenul infracţional. Este de prisos să sperăm într-o demisie de onoare, onoarea a încetat de mult să mai fie un deziderat pentru Poliţia Română, dar nişte măsuri rapide şi ferme din partea superiorilor sunt OBLIGATORII căci, aşa cum spunea Blaise Pascal, „există vicii care sunt legate numai prin altele de noi: smulgeţi trunchiul şi ele se îndreptează ca ramurile”.

 

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *