Klaus Iohannis, apel de ultim moment către societatea civilă

Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat că are așteptări ca întreaga societate românească să se implice activ în așa fel încât politicienii să nu poată ignora rezultatul referendumului pe justiție, iar acesta să fie pus de îndată în practică, conform Mediafax.

„Concluzia, după scrutinul din 26 mai, este una foarte simplă și doresc să o împărtășesc și cu dumneavoastră: românii au spus ferm că își doresc un parcurs european pentru România, în ciuda încercărilor eșuate de a slăbi încrederea cetățenilor în proiectul european. Românii au dovedit, prin vot, că orice schimbare începe de la o aspirație și de la înțelegerea modului în care funcționează lumea de astăzi. Românii au transmis un mesaj clar, un mesaj proeuropean, au hotărât că locul României este, fără îndoială, în Uniunea Europeană, în rândul statelor care susțin și cred în proiectul european, și, pe scurt, au demonstrat că își doresc să se implice activ în apărarea statului de drept”, a afirmat Klaus Iohannis, marți, în cadrul Forumului Internațional al Societății Civile.

„În România, ca și în alte state ale Uniunii Europene, cetățenii au respins discursul antieuropean. Prin aceste alegeri, majoritatea cetățenilor statelor membre au dovedit că înțeleg pericolele pe care le presupun curentele eurofobe, extremiste, naționaliste și populiste. Este un moment potrivit să continuăm să găsim soluții pentru apărarea democrației, a statului de drept, a valorilor europene, iar aceste lucruri consider că sunt posibile prin educație. Avem datoria de a lăsa generațiilor viitoare o tradiție în implicarea civică la toate nivelurile societății. (…) Rezultatele din 26 mai au confirmat că lucrurile se pot schimba în timp, în mai bine, însă doar cu o implicare largă din partea cetățenilor. Și mă aștept ca cetățenii să se implice și în continuare! Îi îndemn să aibă așteptări de la cei pe care i-au ales să îi reprezinte în Parlamentul European, să îi urmărească și să reacționeze imediat la orice acțiune care contravine valorilor asumate și angajamentelor luate. În același timp, mă aștept ca întreaga societate românească să se implice, astfel încât politicienii să nu poată ignora rezultatul de la referendum, iar acesta să fie pus în practică imediat.

În acest an se împlinesc 30 de ani de la căderea regimurilor comuniste din România și din Europa de Est. În tot acest timp, organizațiile societății civile au jucat un rol activ în promovarea bunei guvernări și a democratizării în societatea românească. Societatea civilă a dat semnale puternice în ultimii ani că atașamentul pentru valorile democratice autentice este fundamental, iar campania pentru alegerile europarlamentare și pentru referendum a dovedit exact această evoluție. Segmente importante din societatea civilă se implică acum pentru a proteja un drept fundamental, dreptul la vot.

Momentul special prin care trece Uniunea Europeană îndeamnă la o întărire a relației dintre statele membre, instituțiile europene și societatea civilă. Acestea trebuie să gândească, să lucreze și să acționeze în unitate și solidaritate acum mai mult ca oricând. Orice proces de consolidare a proiectului european, printr-o integrare mai profundă și o adaptare la provocările și crizele prin care trece Uniunea, nu poate fi complet și credibil fără implicarea societății civile. Societatea civilă poate furniza expertiză de foarte bună calitate, de care autoritățile trebuie să înțeleagă că au nevoie. Cred că este absolut necesar să reconstituim legăturile solidarității umane, să găsim soluții pentru recâștigarea sensului cetățeniei, înțeleasă ca angajare activă și responsabilă pentru modernizarea societății. Așadar, avem nevoie de solidaritate, unitate, implicare și decizii care să redea încrederea în viitor și pentru generațiile care vor veni. Mai simplu, se numește viziune”, a declarat Klaus Iohannis.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *