Italia alege America în locul Germaniei


Vicepremierul Salvini consideră că a găsit soluția nu numai pentru a scăpa de infringement, ci și de speria Germania și Franța, astfel încât să nu mai împiedice aplicarea măsurilor economice ale guvernului de la Roma: un impozit progresiv mai blând decât cel actual și menținerea TVA la actualul nivel, în ciuda presiunilor UE, care solicită majorarea TVA; în plus, guvernul italian a sugerat că ar putea introduce titluri de stat denominate în euro care ar putea fi folosite în gospodăriile italienilor pentru plata serviciilor publice, pentru plata impozitelor, dar și pentru achitarea datoriilor față de companiile private – cu alte cuvinte, un soi de monedă paralelă, o idee vehiculata și în Grecia la apogeul crizei financiare.

”Suntem un guvern care nu va mai face concesii Europei, Vom impune un impozit unic și UE va trebui să se descurce cu această realitate”, a spus Salvini. Declarația a fost făcută luni, la Washington, acolo unde Salvini s-a întâlnit cu șeful diplomației SUA, Mike Pompeo, și cu vicepreședintele Mike Pence.

În opinia criticilor săi din Italia, Salvini aplică o strategie de supunere a țării în fața SUA pentru a speria instituțiile de la Bruxelles și pentru a scăpa de infringement.

Ce oferă Italia Americii lui Trump. Guvernul de la Roma a trecut deja în barca americană susținând poziția dură a SUA împotriva Iranului. La fel a făcut-o și în privința războiului comercial pe care Trump îl pregătește împotriva Chinei. La fel a făcut-o și în privința programului avioanelor de lupta F-35, tot mai prost văzute în UE, care își doreste un aparat european. În plus, Italia îl susține pe liderul opoziției din Venezuela, președintele autoproclamat Juan Gaido, cel care beneficiază de susținerea SUA.

„Curajul” guvernului italian pare să vină de peste Ocean, iar Salvini este criticat că vrea să închine țara în fața Washingtonului, să o transforme într-un protectorat american, pentru a scăpa de presiunile Bruxellesului și ale Germaniei. Numai că, susțin publicațiile critice din Italia, nicio strategie americană (pornind de la amenințarea cu un război în Iran, sancțiunile impuse Iranului, opoziția față de crearea unei armate UE și până la războiul comercial cu China) nu a adus Italiei vreun beneficiu și nici nu o va face.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *