Germania dorește interzicerea „terapiei prin conversie” pentru homosexuali

Un proiect de lege prin care Germania va interzice aşa-zisa „terapie prin conversie” pentru homosexualii cu vârste sub pragul de 16 ani va fi prezentat de actualul cabinet german înainte de sfârşitul acestui an, a anunţat luni Ministerul Sănătăţii din această ţară, citat de DPA, scrie Agerpres.

Partidele din opoziţie au lăudat iniţiativa, însă au criticat excepţiile de la această interdicţie care sunt prevăzute în forma actuală a proiectului de lege.

Potrivit ministrului Sănătăţii din Germania, Jens Spahn, membru în partidul cancelarului Angela Merkel – Uniunea Creştin-Democrată (CDU) -, „terapia de conversie” ar trebui scoasă în afara legii în toate cazurile posibile.

„Atunci când este folosită, ea creează adeseori severe dureri fizice şi emoţionale”, a declarat el, luni, pentru portalul de ştiri RND.

„Terapia de conversie” este un termen ce descrie o serie de metode psihologice, sociale şi spirituale utilizate pentru a încerca schimbarea orientării sexuale a unei persoane din homosexual sau bisexual în heterosexual. Aceste metode pot include terapie într-un mediu familial, rugăciuni şi exorcizare.

Pacienţii supuşi terapiei de conversie au raportat efecte secundare psihologice severe şi gânduri suicidale, potrivit Fundaţiei Magnus Hirschfeld, care militează pentru drepturile persoanelor gay din Germania.

Actualul proiect de lege prevede ca, pe lângă interdicţia ce vizează terapia de conversie pentru persoanele sub vârsta de 16 ani, această metodă să fie fi folosită doar pentru persoanele cu vârste cuprinse între 16-18 ani şi după ce un medic confirmă că persoana vizată a fost informată despre tratamentul şi riscurile acestuia, a precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii din Germania.

Încălcarea acestei legi va fi pedepsită cu amenzi considerabile sau cu închisoare de până la un an.

„În acest punct, proiectul de lege trebuie să fie amendat”, a declarat Doris Achelwilm, un parlamentar din partea partidului de extrema stângă Die Linke.

Legea nu prevede o interdicţie a „terapiei de conversie” în cazul adulţilor, întrucât aceste persoane beneficiază de dreptul la autodeterminare, scrie Agerpres.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *