Franța și Germania au provocat un scandal deoarece au trădat Ucraina

În opinia analistului Iulian Chifu, decizia, determinată de Franța și Germania, de a reprimi Rusia cu drept de vot şi drepturi depline în cadrul Consiliului Europei, instituţia responsabilă pentru respectarea drepturilor omului la nivel european, a provocat un adevărat scandal la nivel internațional.

Gestul, determinat de Franţa şi Germania ca urmare a ameninţării retragerii totale a Moscovei din organizaţie, a stârnit un imens scandal la nivelul statelor vizate de agresiunea rusă, încălcarea drepturilor omului şi a dreptului internaţional, dar a stârnit şi o mare dezbatere în privinţa viitorului acestei instituţii, cu îndemnuri ca toate statele să părăsească acum organizaţia şi să întemeieze o alta, care să se refere strict la membrii care respectă drepturile omului acasă.
Miza acţiunii este reluarea afacerilor obişnuite cu Rusia la 5 ani de la anexarea Crimeei şi de la agresiunea militară rusă din Estul Ucrainei, ca să nu mai vorbim despre dosarul extrem de încărcat al încălcării drepturilor omului în Rusia, aceasta fiind şi ţara cu cele mai multe plângeri împotriva sa la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, dar şi cu cele mai multe pronunţări împotriva sa pentru nerespectarea drepturilor omului, cu precădere a dreptului la un proces corect în ţară. Dacă reacţia Urainei era de înţeles, alte 5 state au votat/s-au pronunţat împotrivă, în cazul altor state acestea nefiind de acord cu revenirea Rusiei, dar alegând să nu întrerupă procedura de tăcere intervenind să oprească decizia majoritară. De notat e şi discuţia în privinţa unui vot direct în Consiliul Europei, cu relevanţă majoritară, când vorbim despre o organizaţie interguvernamentală, în care fiecare stat ar trebui să aibă drept de veto.
Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *