Floarea Alesu, fost director executiv al DGASPC Teleorman, a recunoscut tot în fața instanței

La ultimul termen al procesului, care s-a desfăşurat luni, reprezentantul DNA a cerut ca Dragnea să fie condamnat şi pentru instigare la fals intelectual, iar pedepsele aplicate acestuia să fie orientate spre mediu şi nu spre minim, aşa cum a apreciat instanţa de fond, informează agerpres.ro.

https://stiriinfo.ro/politisti-cer-parola-unui-sofer-care-vrea-sa-intre-in-targoviste/

Floarea Alesu, fost director executiv al DGASPC Teleorman, le-a spus, luni, judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la ultimul termen al apelului din dosarul în care este judecat şi liderul PSD, Liviu Dragnea, că răsuflă uşurată „după 7 ani de coşmar. Pot să spun că pot să răsuflu uşurată după 7 ani de coşmar, în care mi-am sacrificat cariera profesională. Am recunoscut faptele încă din momentul în care am aflat că cele două angajate nu veneau la serviciu. Ce puteam să fac? Atunci nu puteam să fac altceva. Ce s-a spus în instanţă m-a surprins ca specialist. Cum poţi să spui că eşti pe o funcţie de conducere şi nu ai atribuţii? Cum s-a putut spune că eu ca director nu am discutat cu preşedintele Consiliului Judeţean? Cum? Vă imaginaţi că le păstrăm pe funcţii? Ce avantaje aş fi avut eu? De ce credeţi că am chemat-o pe Anisa Niculina Stoica şi nu am chemat-o şi pe Adriana Botorogeanu. Sunt pensionară, mi-am ratat cariera. Sunt singura care nu mai lucrează în instituţie. Nu a fost simplu să conduc o instituţie cu un salariu de 2.000 lei. Trebuia să ştiu tot. Erau comisii pentru cercetare disciplinară. Mi s-a cerut să fac şi am făcut. Îmi pare rău de cariera mea. Am muncit şi am vrut să demonstrez copilului meu, să îi demonstrez să fie mândră de mine”, a declarat Floarea Alesu în faţa instanţei.

Sursa foto: agerpres

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *