Fetiță de șapte ani, moartă în curtea școlii, lovită de o poartă de fotbal

O fetiţă de şapte ani, din satul Crânceşti, comuna Dobreşti, județul Bihor, a murit, joi, în curtea şcolii din localitate în urma unui traumatism cranio-cerebral, după ce i-a căzut în cap o poartă de fotbal care nu era asigurată, scrie Agerpres.

Procurorii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă în acest caz.

Fetiţa în clasa întâi se juca miercuri seara în curtea şcolii din Crânceşti, în jurul orei 19,00, împreună cu alţi copii care participau la un curs de dans organizat în incinta instituţiei de învăţământ.

Primii care au intervenit au fost medicul şi asistentul de la centrul de permanenţă din localitate, care au început manevrele de resuscitare înainte de sosirea echipajelor medicale de urgenţă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Crişana, Camelia Roşca, la faţa locului a fost mobilizat un echipaj de pompieri paramedici din cadrul Secţiei de Pompieri Beiuş, care au ajuns la locul producerii incidentului şi au continuat manevrele de resuscitare. A mai fost mobilizat echipajul de Terapie Intensivă Mobilă din cadrul SMURD Oradea.

Însă, în ciuda eforturilor salvatorilor, după mai bine de 80 de minute în care au încercat să o resusciteze, fetiţa a fost declarată decedată.

Poliţiştii coordonaţi de un procuror au demarat o anchetă.

Potrivit primarului comunei Dobreşti, Nicolae Neag, porţile de fotbal au fost duse în curtea unităţii de învăţământ de către angajaţii primăriei, dar autorităţile nu ştiu cine le-a ridicat fără ca acestea să fie asigurate în vreun fel.

Şi Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Bihor a declanşat o anchetă pentru a afla ce s-a întâmplat, ancheta fiind condusă de inspectorul şcolar general, Alin Novac-Iuhas.

„Nu avem încă foarte multe informaţii. Activităţile care se desfăşurau acolo ţineau de Căminul Cultural, nu de şcoală. Ştim că poliţia face o anchetă oficială acolo, dar am decis să facem şi noi una pentru a vedea ce putem face. Deocamdată aşteptăm să se finalizeze cercetarea poliţiştilor„, a spus şeful IŞJ, scrie Agerpres.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *