Episod nou de violențe, marți seara, la Barcelona

Violențe puternice au avut loc marți seara la Barcelona, între protestatari şi poliţie, în timpul manifestaţiilor declanşate după recenta condamnare la închisoare a nouă lideri ai separatiştilor catalani, transmite Reuters, prelauat de Agerpres.

Protestatarii au aruncat pietre şi torţe în direcţia forţelor de ordine şi au incendiat containere de gunoi şi cartoane pe mai multe străzi din centrul Barcelonei, inclusiv în apropierea clădirii La Pedrera, una dintre creaţiile cunoscutului arhitect catalan Antoni Gaudi şi principală atracţie turistică a oraşului.

Poliţia a ripostat de mai multe ori cu bastoane, încercând să îndepărteze manifestanţii din jurul birourilor locale ale guvernului spaniol, potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei regionale Mossos. Patru persoane au fost arestate, a adăugat acesta.

Proteste au avut loc şi în oraşele Girona şi Tarragona. Poliţia catalană a avertizat pe Twitter populaţia să nu se apropie de epicentrul demonstraţiilor de la Barcelona şi Girona, din motive de securitate.

Curtea Supremă a Spaniei a pronunţat luni condamnări între nouă şi 13 ani de închisoare în dosarul rebeliunii din Catalonia din 2017.

În încercarea de a declara independenţa provinciei lor, în legătură cu referendumul din Catalonia, nouă lideri ai separatiştilor catalani au fost condamnaţi la închisoare. Alţi trei acuzaţi au fost consideraţi vinovaţi doar de nesupunere, faptă mai puţin gravă, pentru care nu vor fi închişi.

Cea mai grea pedeapsă (13 ani de detenţie) a primit-o fostul vicelider al guvernului Cataloniei, Oriol Junqueras. Toţi inculpaţii au fost achitaţi pentru cea mai gravă acuzaţie, cea de rebeliune, conform Agerpres.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *