Dragnea a primit și el scrisoarea lui Giuliani și cere RECHEMAREA DEFINITIVĂ a lui Maior

Rudolph Giuliani, avocatul lui Donald Trump, fost procuror federal și fost primar al New York a transmis o scrisoare președintelui Klaus Iohannis și altor oficiali români în care cere verificarea protocoalelor PG-SRI și stoparea presiunile asupra judecătorilor.

Printre cei care au primit scrisoarea se află și Liviu Dragnea, președinte al Camerei Deputaților. Dragnea spune că România riscă să nu mai facă parte din ”familia statelor democratice din spațiul Nord-Atlantic”, din cauza justiției care nu mai are credibilitate în fața partenerilor externi și a investitorilor străini.

Dragnea îi cere lui Iohannis să nu mai pretindă că nu e nimic grav în sistemul judiciar și îl acuză că ”este tributar Statului Paralel, pe care l-a protejat până acum”. În plus, liderul PSD consideră ”revoltătoare” reacția lui George Maior, ambasadorul României în SUA, despre care spune că ”și-a depășit în mod clar mandatul, iar din acest moment nu mai poate fi privit cu încredere de partenerii americani”.

”Am primit din partea domnului Rudolph Giuliani aceeași scrisoare pe care a primit-o și președintele Iohannis. Concluzia amară a acestei scrisori este că încrederea în sistemul de Justiție din România este serios zdruncinată în fața partenerilor externi și a investitorilor străini. Domnul Giuliani pune cu adevărat degetul pe rană – o rană care este încă deschisă și pe care România va trebui să o trateze tranșant și cu mult curaj, dacă mai vrem să rămânem în familia statelor democratice din spațiul Nord-Atlantic. Rudolph Giuliani este un celebru procuror federal al Statelor Unite, care a luptat în mod real cu mafia și corupția și a cărui probitate morală și profesională impune respect peste tot în lume. Iar când acesta vorbește despre încălcarea gravă a drepturilor omului și a principiilor statului de drept în România, prin protocoalele secrete dintre SRI și DNA, prin intimidarea judecătorilor și a martorilor sau prin ascultarea excesivă a telefoanelor, atunci Occidentul va privi cu mai multă atenție la abuzurile îngrozitoare care s-au comis în țara noastră în numele luptei anti-corupție.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *