Dovezi că Poliția Română a negociat cu Clanul DUDUIANU condițiile de înmormântare a lui Emi Pian (VIDEO)

Ofiţeri de rang înalt din Poliţia Română s-au întâlnit cu Elvis Pian şi reprezentanţii Clanului Duduianu în noaptea de 8 spre 9 august, pentru a negocia condiţiile de înmormântare a lui Emi Pian. Interlopul mort era depus de trei zile la domiciliu, nu la o capelă, aşa cum prevede legea şi, în plus, toate normele de protecţie anti-COVID-19 erau încălcate de Duduienii care îşi plângeau liderul.

Liderul Clanului Duduianu, Emi Pian, fusese înjunghiat mortal în dimineaţa zilei de 4 august, de către Gheorghe Richard Emanuel, la sfârşitul unei partide de barbut care ţinuse toată noaptea precedent.   În momentul filmărilor obţinute de „Adevărul”, trupul lui Emi Pian se afla deja de 3 zile depus acasă, iar poliţiştii încercau să îi convingă pe interlopi să-l mute de acolo în Biserica „Cuvioasa Parascheva” din cartierul Rahova al Capitalei.    Asta pentru că legislaţia în vigoare interzice ca trupul defunctului să fie privegheat la domiciliu şi, în plus, noile  norme ale stării de alertă erau încălcate de trei zile, iar poliţiştii nu îi sancţionaseră  în niciun fel pe Duduieni pentru aceste nereguli.

Pe data de 8 august ora 22:30:00 camera de supraveghere nr. 04 surprinde un Duster alb în zona Biserica Cuvioasa Parascheva din Rahova.   În secvenţa următoare, surprinsă dintr-un alt unghi de camera 01 la ora 22:55:28, se vede clar că Duser-ul alb are însemnele Poliţiei Române, iar din autoturism coboară un bărbat de pe locul şoferului. Alţi trei bărbaţi, în uniforme de Poliţie, aşteaptă şi ei în plan îndepărtat.

La 23:11:56, camera nr. 04, amplasată cu vedere la intersecţie, surprinde sosirea unui autoturism BMW negru în care sunt interlopii. Aceştia pachează pe latura din dreapta a bisericii Cuvioasa Parascheva.    La 23:56:34 apare o a doua maşină neagră, tip break, care parchează lângă BMW, pe aceeaşi stradă.

Imaginile sunt filmate de camera din intersecţie, iar în colţul din dreapta apar şi poliţiştii, pe care camera 01 îi surprindea în plan secund. Filmarea din acest unghi se încheie la 23:56:58.   Pentru un scurt moment, camera 03 – amplasată pe strada din dreapta bisericii, cea pe care au parcat cele două maşini negre ale interlopilor – surprinde un bărbat cu şapcă, probabil unul dintre intrelopi, care vorbeşte la un telefon mobil, la ora 00:36:28.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *