Două kilograme de bijuterii și zeci de mii de lei și euro au confiscat polițiștii în urma unor percheziții

Două kilograme de bijuterii și zeci de mii de lei și euro au confiscat polițiștii în urma unor percheziții în județul Bistrița-Năsăud, la persoane acuzate de șantaj și cămătărie.

Potrivit Poliției Bistrița-Năsăud, perchezițiile au avut loc sâmbătă în orașul Bistrița și în localitatea Sărățel, la domiciliile persoanelor bănuite de șantaj și cămătărie, scrie mediafax.ro.

În urma perchezițiilor, oamenii legii au confiscat 24.690 de euro, 30.370 de lei, aproximativ 2 kg de bijuterii, precum și alte înscrisuri care au valoare de probă în dosar.

„Din investigații a reieșit că, în perioada 2016-2020, membrii grupării ar fi acordat bani cu împrumut, mai multor persoane, pentru care ar fi perceput ilegal dobânzi. În vederea recuperării sumelor de bani împrumutate sau a dobânzilor percepute, membrii grupului ar fi exercitat acte de constrângere fizică și psihică împotriva persoanelor care nu reuşeau să restituie, la termen, sumele datorate”, arată Poliția Bistrița-Năsăud.

Doi bărbați de 43 și 23 de ani, împreună cu două femei de 26 și 44 de ani, toți din Bistrița, au fost duși la sediul Poliției pentru audieri, iar ulterior, trei dintre ei au fost reținuți.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *