Deținut evadat din Penitenciarul Rahova

Un bărbat în vârstă de 35 ani, condamnat, aflat în custodia Penitenciarului Rahova, a evadat în timp ce se afla într-un punct de lucru, pe raza localității Pantelimon, a anunțat Administrația Națională a Penitenciarelor, scrie mediafax.ro

„Luni, 16.09.2019, în jurul orei 14.30, s-a constatat că deţinutul GRUIA MARIUS MARIO, în vârstă de 35 de ani, condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate de 1 an, 6 luni, 20 de zile de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (336 NCP), clasificat în regim deschis, a părăsit un punct de lucru aflat pe raza comunei Pantelimon”, arată Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), într-un comunicat de presă, scrie MEDIAFAX.

Pentru prinderea deținutului a fost sesizată Secția 19 Poliție a orașului Pantelimon și au fost trimise echipe de căutare.

„Menţionăm că părăsirea fără autorizare a punctului de lucru aflat în exteriorul locului de deţinere este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la şase luni la trei ani„, arată ANP, citată de mediafax.ro

La momentul părăsirii punctului de lucru, deţinutul era îmbracat cu: pantaloni de trening de culoare gri închis, bluză de culoare bleumarin, tricou alb.

Pentru orice informaţie cu privire la evadat, poliţiştii sfătuiesc populaţia să apeleze numărul unic de urgenţă 112 sau Penitenciarul Bucureşti-Rahova, la numărul de telefon: 021/4200810., scrie aceeași sursă

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *